Liderul PNL Klaus Iohannis nu crede în „rădăcinile liberale” ale lui Călin Popescu Tăriceanu, acesta explicând că în realitate voturile care se rup din zona de dreapta pentru Tăriceanu nu fac altceva decât să-l avantajeze pe liderul PSD, Victor Ponta. „Astăzi, constat că mirajul stipendiilor este mai puternic decât chibzuința principiilor. În condițiile în care domnul Călin Popescu Tăriceanu insistă să meargă pe un drum care îl duce tot mai departe de liberalism, despărțirea definitivă a domniei sale de orice rădăcini liberale este inevitabilă”, a declarat Iohannis. Liderul PNL susține că deplânge „lipsa de discernământ a unui fost președinte al PNL care se lasă antrenat în jocul premierului”. „Frica PSD și a lui Victor Ponta de marele Partid Național Liberal și de candidatul la prezidențiale al dreptei unite îi determină să recurgă la aceleași trucuri vechi. Pe scena politică din România au mai existat încercări de a dezbina partide mari prin încurajarea disidențelor. Din fericire, corpul electoral este sănătos și respinge de fiecare dată aceste defecțiuni politice. Sunt convins că la fel se va întâmpla și la finalul acestui an, când românii vor alege cu mult discernământ și vor sancționa trădările. Le transmit tuturor românilor de bună credință să nu aibă nicio îndoială că un vot pentru Călin Popescu Tăriceanu este, în realitate, un vot pentru Victor Ponta”, a completat Iohannis.
Ponta vede reînvierea USL
În schimb, Victor Ponta nu s-a arătat vineri deloc deranjat de candidatura lui Tăriceanu. „Sunt convins că noi toți cei prezenți în această sală pe 22 decembrie vom filma, de la Cotroceni, acel filmuleț cu ‘Adio, Traian Băsescu’ și vom îndeplini ceea ce românii și-au dorit. Avem în față o toamnă fierbinte, de campanie electorală. Nu îl consider pe Călin Popescu-Tăriceanu, pe dvs, dușmani politici cu care trebuie să ne luptăm până la moarte. Nici vorbă de așa ceva. Dacă Tăriceanu va fi ales, prin voința românilor, președinte, vom lucra foarte bine împreună. Dacă eu voi fi președinte, vreau ca dvs. să fiți alături de PSD, PC, UNPR în acel efort comun, până în 2016, să punem în aplicare ceea ce oamenii au votat în 2012, anume USL, o unire între forțe politice (…) care vor binele și schimbarea acestei țări”, a spus Ponta. El nu a uitat nici de USL, construcția politică realizată între stânga și dreapta. Acesta a vorbit vineri la Congresul PLR și despre perioada USL și despre importanța acestui proiect, spunându-le membrilor PLR că, pe viitor, se vor întâlni în foarte multe proiecte comune.