În calitate de preşedintă a Organizaţiei de Femei a PER, Irinel Tudorache se alătură personalităţilor nou- venite în Partidul Ecologist Român.
Irinel- Gabriela Tudorache are o vastă şi diversificată activitate profesională. Este doctorandă a Universităţii Tehnice din Timişoara. A beneficiat între 1998-1999, de o bursă la Institutul de Studii Europene din Bruxelles, în domeniul Politică Externă şi Securitate Comună, iar în 2000, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii de Vest, Timişoara, ca expertat în Studii Europene.
A lucrat, ulterior, la Comisia Europeană în 2003, dar şi la Parlamentul European în 2006. Irinel Tudorache a fost şef al Serviciului de Combatere a Traficului Ilicit de Produse cu Regim Special în perioada 1993-2001, în cadrul Ministerului de Finanţe. Între anii 2001-2003, Tudorache a coordonat programul PHARE de cooperare Transfrontalieră România- Bulgaria, la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. A elaborat, de-a lungul anilor, numeroase proiecte cu finanţare pentru creştrea competitivităţii IMMurilor, eficienţei energetice, în domeniul managementului deşeurilor, protecţia mediului, producerea de energie din surse regenerabile, turism şi resurse umane.
Din 2003, Irinel Tudorache desfăşoară activităţi în sectorul privat, dezvoltând o companie de consultanţă care acordă asistenţă financiară şi tehnică investitorilor români şi străini privind proiectele de investiţii cu finanţări europene.
Din 2005, a pus pe picioare Asociaţia Green Mountains- ONG de mediu care a desfăşurat activităţi de protecţie a mediului înconjurător în Parcul Bucegi. A organizat tabere ecologice de tineret cu peste 500 de elevi din Arad, Timişoara, Brăila, Târgovişte, Bucureşti, comune din judeţul Dâmboviţa şi a plantat peste 8 hectare de puieți de molid în Parcul Natural Bucegi.
Începând cu 2011, Irinel Tudorache este membru în Consiliul Stiintific al Parcului Bucegi.