Klaus Iohannis depune duminică la Parlament jurământul de învestitură în funcție, urmând să preia în aceeași zi mandatul de șef al statului în cadrul unei ceremonii de predare-primire care va avea loc la Palatul Cotroceni.
Ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului consacrată depunerii jurământului va începe la ora 12,00.
Deschiderea ședinței va fi marcată de intonarea Imnului național al României, după care președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, va prezenta hotărârea privind validarea alegerii președintelui României.
Klaus Iohannis va depune jurământul, conform articolului 82 alineatul 2 din Constituția României, urmând să semneze textul documentului și să îl înmâneze președintelui de ședință.
Declarația Parlamentului cu privire la depunerea jurământului de către șeful statului va fi citită de președintele de ședință, după care Klaus Iohannis va adresa un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului.
Ședința Legislativului va fi condusă de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
După depunerea jurământului de învestitură în funcția de președinte al României, Klaus Iohannis va merge la Palatul Cotroceni, unde va avea loc ceremonia de predare-primire a mandatului.
Potrivit Administrației Prezidențiale, la ora 13,00, pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni se va desfășura ceremonia militară cu prilejul învestirii în funcția de președinte al României a lui Klaus Iohannis, iar la ora 13,10, în Sala Unirii, va avea loc ceremonia predării colanului. La ora 13,20, tot pe Platoul Marinescu, se va derula ceremonia militară cu prilejul încheierii mandatului președintelui Traian Băsescu.
Fostul președinte al PNL a candidat la alegerile prezidențiale din partea ACL. El a obținut 54,43% (6.288.769 voturi) în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie iar reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56% (5.264.383 voturi).
Pe 21 noiembrie CCR a validat mandatul său de președinte.
Klaus Iohannis este cel de-al patrulea președinte al României după 1989.