Home Politic Lavinia Șandru, împinsă de Gușă sub umbrela lui Măgureanu

Lavinia Șandru, împinsă de Gușă sub umbrela lui Măgureanu

DISTRIBUIŢI

În urmă cu aproximativ două luni, președintele PIN, Cozmin Gușă, se retrăgea din politică pentru a se ocupa de afaceri, după ce formațiunea se dovedise a fi un proiect politic nesemnificativ. Manevra lui Gușă a fost simplă, el a trecut în plan secund, în timp ce Lavinia Șandru a ajuns la cârma partidului pentru a pregăti revigorarea PIN-ului. Din umbră, Cozmin Gușă s-a apropiat de tabăra PSD-ului, din postura de consilier al lui Mircea Geoană și de asociat al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, într-o firmă de consiliere politică. În pofida faptului că suntem într-un an de criză economică, alegerile pentru PE și mai ales cele prezidențiale ridică miza, în contextul în care Traian Băsescu pare să nu aibă contracandidat. Astfel, Gușă a pregătit apropierea de PSD prin absorbția  Partidului Alternativa Ecologistă (n.r. – partidul lui Virgil Măgureanu) în PIN  pentru inițierea unui asalt împotriva lui Traian Băsescu și, implicit, pentru absorția fondurilor Verzilor. Potrivit unor surse, această construcție politică ar avea girul Moscovei, care are interese strategice în spațiul românesc. Pe de altă parte, doctrina noii formațiuni politice ar fi pragmatic-ecologistă, fiind o copie a programului ecologist trasat de Ion Iliescu.
Ecologismul, cea mai bună acoperire…
După cum scriau reporterii „Curentului“ în 2007, visul fostului director al SRI, Virgil Măgureanu, de-a fi liderul unui puternic partid ecologist, a prins contur. „Voi pune la punct o mare Alianță Verde, un mare partid ecologist. Vrem să înființăm filiale în toate orașele, să schimbăm conducerile care stagnează în filialele partidelor ecologiste existente, deoarece cred că un partid de acest gen are șanse în România și la Parlamentul European“, declara Măgureanu. Profitând de faptul că mișcarea ecologistă din România este destrămată, grupul din jurul tandemului Gușă-Măgureanu-Vîntu vrea să se infiltreze în PE în tabăra Verzilor europeni, pentru a obține numeroase facilități. „De astăzi, PIN va fi un partid pragmatic, ecologist, pentru care dezvoltarea durabilă va fi un obiectiv prioritar. Partidul ecologist nu înseamnă doar a nu mai arunca hârtia pe jos, ci înseamnă să-ți pese de viața ta și de viața semenilor tăi“, declara președintele PIN, Lavinia Șandru. La Congresul de absorbție au participat, în calitate de invitați, președintele PSD București, Marian Vanghelie, ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, fostul președinte al PIN, Cozmin Gușă, și europarlamentarul PSD Daciana Sârbu. La finalul Congresului, Gușă a spus foarte clar că va face eforturi ca Traian Băsescu „să-și bea șprițurile liniștit cu Gigi Becali“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.