Home Politic Liber-cugetătorul Iliescu a moșit ”sfinții politruci” ai PSD

Liber-cugetătorul Iliescu a moșit ”sfinții politruci” ai PSD

DISTRIBUIŢI

 

Slujba grandioasă desfășurată, duminica trecută la Vatican, dedicată sanctificării a doi dintre foștii suverani pontifi a adus sacralitatea în mijlocul a peste un milion de credincioși care au simțit astfel dumnezeirea mai aproape de sufletele lor. Acolo, la ei, dobândirea sfințeniei este un „proces” lung și extrem de complicat care, de obicei, durează decenii dacă nu chiar secole. Șmecheri precum bine-i știm, nevolnicii noștri politruci au găsit o cale cu mult mai scurtă prin care să se strecoare mișelește, și să pătrundă prin efracție în oastea cerească a sfinților: își pictează mutrele prin bisericile renovate pe bani publici. Bani pe care-i oferă cu generozitate că doar de, nu-i dau din propriile lor buzunare, umplute, de obicei, prin tot soiul de hoții și de șmecherii.

 

 

 

„Până la Dumnezeu…..”

 

 

 

„Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții” exclamă, și acum, câte un năcăjit care nu mai știe cum să răzbească și cum să se mai descurce prin hățișurile îmbârligatei noastre „democrații originale”. O democrație deșelată, croită exact după „directivele” date cândva, de Ion Iliescu, fostul bolșevic școlit prin universitățile moscovite. Dar de o vreme încoace, bietul om habar nu are câtă dreptate se ascunde în spatele acestui proverb care, vechi de când lumea, a devenit, mai actual ca niciodată. Iar asta pentru că „sfinții” la care se gândește el și-i suduie plin de năduf, nu sunt cei adevărați din Scripturi, ci „sfințișorii” lumești de care se lovește zilnic: politrucii cocoțați prin cele mai diverse funcții publice. Iar aceștia, speriați de faptul că „banul este ochiul dracului”, speră să-și cumpere iertarea divină cu un pumn de „arginți” ciordiți de pe unde au apucat.

 

 

 

Sfântul „Titi Balamuc”

 

Oricât s-ar zgâi babele habotnice prin calendarul bisericesc nu-l vor găsi pe sfântul „Titi Balamuc”. Și totuși, un asemenea personaj există, zugrăvit pe pereții unei biserici din Bârlad. De fapt, el este ultimul venit în ceata nevolnicilor care-și închipuie că vor reuși să intre pe ușa din dos a Raiului, dacă reușesc să-și mâzgălească mutrele pe zidurile unei biserici. În viața de „mirean” el este chiar primarul orașului Bârlad, Constantin Constantinescu, pe numele lui de botez. PSD-ist de nădejde, el nu este cunoscut pentru cine știe ce realizări edilitare, ci mai ales pentru limbajul deocheat folosit în public. Astfel, anul acesta, pe 27 martie, în plin Postul Paștelui, el i-a amenințat cu moartea atât pe câțiva jurnaliști care au reușit să-l enerveze cât şi pe câțiva dintre consilierii locali, care nu au prea fost de acord cu un proiect inițiat de el însuși, în calitatea sa de edil șef al orașului. Motiv pentru care, Constantinescu i-a și mustrat plin de evlavie creștină: „V-aş împușca pe loc domnilor! V-aș scoate din oraș și v-aș împușca… V-aș scutura și iar v-aș împușca încă o dată!”. Iar mai de mult, pe la începutul anului, tot el a scandalizat presa națională cu un potop de înjurături birjărești pe care l-a revărsat, din senin, peste capul unui cetățean, care l-a dat în judecată pentru că nu a aprobat desfășurarea unui miting de protest împotriva gazelor de șist. Pentru toate acestea, și multe altele, localnicii care au de a face cu el l-au și numit „Titi Balamuc” un alint drăgăstos pe care totuși îl rostesc doar când nu este și el de față. Unii l-ar putea considera doar un golan isteric și plin de ifose. Greșit! Cei de prin partea locului știu că, prin voința lui „Titi Balamuc”, primăria din Bârlad a „decartat”, din visteria bugetului local, mari sume de bani care au ajuns direct în conturile bisericilor de prin partea locului. La un moment dat, chestionat de ziariștii curioși, Vasile Lăiu, protopopul de Bârlad, a declarat că, în 2012, Primăria locală a alocat 60.000 de lei pentru biserici. Iar în acest an „subvenția“ de la Primărie a fost, până acum de circa 50.000 de lei. Bineînțeles că generozitatea lui nu avea cum să treacă neobservată. Acolo, în Bârlad există, caz rar întâlnit, o biserică cu două hramuri: „Învierea Domnului“ și „Sf. Mare Muceniță Ecaterina“. Ei bine, exact acolo și-a găsit primarul Constantin Constantinescu adăpost în „oastea sfinților”. La intrare, în pronaosul bisericii, chipul lui „Titi Balamuc” se zgâiește la lume, înconjurat de sfinți, voievozi și vechi înalte fețe bisericești. Găzduit la loc de cinste, pe peretele din dreapta al pronaosului, portretul edilului este pictat alături de Sf. Muceniță Ecaterina și de Sf. Cuvios Dosoftei, fost Mitropolit al Moldovei. Fașă în față cu el, în stânga pronaosului, sunt pictați Sfinții voievozi martiri Constantin Brâncovenau și fiii săi, precum și Preasfințitul părinte Corneliu, Episcopul Hușilor. Iar deasupra ușii este icoana lui Iisus Hristos. În plus, monografia bisericii menționează că: „Al doilea hram, așadar Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, a fost pus la cererea ctitorului principal, ing. Constantin Constantinescu, în amintirea regretatei soții, Ecaterina Irina Constantinescu”. Cum se poate ca acest „Titi Balamuc” și apară printre sfinți? Simplu! Exact după cum a explicat Petru Giușcă, preotul paroh al sfântului lăcaș: „Ctitorul are locul lui în pronaos, în partea stângă, este o tradiție. Și marii voievozi care au fost ctitori sunt pictați în același loc.” Bineînțeles că așa este, doar toată lumea a auzit de marele voievod „Titi Balamuc”.

 

 

 

„Sfântul politruc” din Teleorman

 

 

 

În aceste vremuri în care credincioșii se înghesuie la pupat moaște și se caftesc de-adevăratelea pentru un clondir cu apă sfințită, bineînțeles că „Titi Balamuc”, așadar primarul Constantin Constantinescu nu este singurul politruc mioritic intrat în „oastea sfinților” direct de pe pereții pictați ai cine știe cărei biserici. Petre Pârvu, primarul din Zimnicea, județul Teleorman, s-a pictat pe un perete al bisericii „Sfântul Filip” din localitate, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Și în acest caz, mai-marii bisericii au fost foarte îngăduitori cu această trufie lumească. Potrivit Episcopului Alexandriei și Teleormanului, PS Galaction Stângă, nu se încalcă dogmele bisericești dacă un primar care a contribuit cu ceva la ridicarea lăcașului este pictat pe pereți, în calitate de ctitor. În ceea ce privește suma alocată de-a lungul anilor, din bugetul primăriei, pentru biserica respectivă, aceasta s-a ridicat la circa un milion de lei. Mda, „dai un ban, dar stai în față”. Iar Petre Pârvu nu este singurul teleormănean care și-a cocoțat chipul pe pereții unei biserici. În urmă cu aproape zece ani, pe pereții unei biserici din Videle a fost pictat chipul lui Adriean Videanu şi al doamnei Miorița, soţia acestuia, ambii proveniți de prin părțile locului. Totuși, în urma nemulțumirilor locale, figura cuplului Videanu au fost șterse de pe zidul sfântului lăcaș. Apoi, dacă tot suntem în Teleorman, pe când o pictură cu „sfântul Liviu Dragnea” și „sfânta Bombonica”?

 

Vă mai amintiți de Dan Ilie Morega, fostul liberal fugărit de justiție pentru tot soiul de afaceri de corupție? Ei, astea sunt doar niște fleacuri „lumești” care ar trebui să treacă neobservate pe lângă portretul lui pictat pe pereții bisericii din comuna Padeș, sfințită și binecuvântată chiar de Înalt Prea Sfinția sa Irineu, mitropolitul Olteniei. Ei, asta este pentru noi, muritorii de rând: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.