Tot mai multe voci liberale se pronunta impotriva fuziunii cu PD, cerandu-le membrilor partidului sa nu cedeze in fata -presiunilor agresive- pe care le exercita oamenii lui Traian Basescu. Seniorii PNL au lansat un nou apel prin care avertizeaza ca proiectul PD referitor la fuziune vizeaza distrugerea partidului Bratienilor.
In timp ce presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, declara ca problema fuziunii nu va mai fi discutata de conducerea centrala a partidului pentru a nu influenta dezbaterile ce au loc in interiorul filialelor, mai multi lideri liberali lanseaza apeluri publice prin care atrag atentia asupra faptului ca proiectul democratilor va duce la distrugerea formatiunii lor politice. Dupa interventia liderului grupului deputatilor PNL, Crin Antonescu, cunoscut ca unul dintre cei mai mari adversari ai fuziunii, presedintele Senatului liberal, Constantin Balaceanu-Stolnici, le-a cerut ieri colegilor sa nu se alature -corului celor care au inceput sa cante prohodul pentru PNL-. La inceputul saptamanii viitoare, Tariceanu se va intalni cu reprezentantii Senatului, Radu Campeanu fiind si el unul dintre cei care au adresat o scrisoare de protest si a amenintat ca va demisiona din partid in cazul in care proiectul fuziunii va fi pus in practica. In acelasi timp, organizatiile judetene ale PNL continua sa se pronunte impotriva unificarii propuse de PD, liderii acestora afirmand ca nici nu vor sa auda de renuntarea la liberalism, la denumirea partidului lor sau la afilierea la Internationala Liberala. De altfel, chiar Tariceanu sustinea recent ca proiectul democratilor privind unificarea PNL-PD si trecerea la curentul popular este nefezabil.
-Nu trebuie sa plecam capul cu resemnare-
Reluand aceleasi argumente expuse si de Crin Antonescu, Stolnici sustine ca fuziunea este o regretabila eroare, adaugand ca nu poate accepta ca partidul Bratienilor sa fie eutanasiat. -Nici o sabie nu ne ameninta ca sa ne plecam capul cu resemnare in fata unor presiuni agresive, a unei retorici culpabilizante de rea-credinta si in fata unor interese care vor sa disparem-, se arata in apelul catre filiale. Stolnici descrie PD ca pe -un partid venit din partea sa stanga si care afiseaza acum o vaga doctrina populara ce nu are radacini in traditiile noastre politice si nici rezonanta in mentalul romanesc-.
El le mai cere liberalilor sa nu faca greseala de a confunda fuziunea cu alianta PNL-PD, aceasta din urma fiind suficienta pentru a tine stanga departe de putere.
Boc a intrat in silenzio stampa
Presedintele democratilor a adoptat o noua tactica, refuzand sa mai comenteze orice declaratie belicoasa venita dinspre liberali, prevalandu-se de faptul ca acestia nu ar reprezenta un punct de vedere oficial al conducerii PNL. El nu a reactionat insa nici la afirmatiile transante ale lui Tariceanu, potrivit carora nu are de gand sa dea vrabia liberala pe cioara populara. In schimb, vicepresedintele PD Sorin Frunzaverde a precizat tot ieri ca democratii nu renunta la proiectul pe care l-au propus partenerilor de alianta, partidul rezultat in urma fuziunii urmand sa se afilieze popularilor europeni. Astfel, cele doua formatiuni se situeaza pe pozitii ireconciliabile, discutiile pe tema fuziunii fiind, practic, blocate. Delegatia Permanenta a PNL va lua o decizie peste doua saptamani, cand va fi finalizat si procesul de consultare a filialelor, Tariceanu precizand ca doar congresul extraordinar al PNL va putea da verdictul final.
Orban cere PD sa nu mai racoleze primari pesedisti
Liberalii nu sunt suparati pe democrati doar pentru ca au incercat sa le impuna fuziunea in termenii doriti de ei. Campania conducerii PD de racolare a primarilor si parlamentarilor pesedisti sau peremisti este un nou motiv pentru a genera tensiuni. Liga Alesilor Locali PNL, condusa de Ludovic Orban, a adoptat ieri o rezolutie privind interzicerea migratiei politice a alesilor locali, rezolutie care va fi supusa aprobarii Delegatiei Permanente a partidului si conducerii Aliantei. Orban i-a atacat dur pe democrati, cerandu-le sa puna capat procesului de racolare a primarilor opozitiei si, in special, a celor veniti din PSD, afirmand ca acestia sunt creatorii unei clientele politice denuntate de aliati in campania electorala, motiv pentru care nu au ce cauta nici in PNL, nici in PD.
Rezolutie anti-Blaga
Liga Alesilor Locali ai PNL a mai adoptat ieri, la Cluj-Napoca, o rezolutie prin care cere Ministerului Administratiei si Internelor sa initieze un proiect de lege prin care sa se stabileasca trecerea compartimentelor de paza, ordine publica si circulatie in directa subordonare a autoritatilor locale. Potrivit presedintelui Ligii, Ludovic Orban, implementarea acestui proiect ar trebui sa fie finalizata pana la 1 ianuarie 2007, potrivit angajamentelor Romaniei fata de Uniunea Europeana. Orban a mai subliniat ca acest proces de descentralizare a fost initiat in cadrul unor intalniri care au avut loc in primavara anului trecut la MAI, dar a fost apoi sters de pe agenda publica. In context, el l-a acuzat pe ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, de lipsa de preocupare in ceea ce priveste descentralizarea politiei. Liderul PNL Bucuresti sustine ca unii generali au interesul de a dispune in continuare de subordonatii lor si blocheaza procesul de descentralizare. -Politia este un sistem organizat la nivel national, care, desi a fost restructurat pe parcurs, in mare parte a pastrat naravurile din perioada comunista. Nu intamplator in toata Uniunea Europeana politia este in subordinea autoritatilor locale-, a subliniat Orban, care considera ca sefii de post ai unor localitati mai mici nu au cum sa fie controlati de la Bucuresti, de exemplu, in ceea ce priveste cazurile de luare de mita.