Home Politic Liberalul Andrei Marga nu mai vrea la parlament

Liberalul Andrei Marga nu mai vrea la parlament

DISTRIBUIŢI

Desi au prezentat deja listele cu candidatii pentru Camera Deputatilor si Senat, liberalii sunt departe de a fi pus capat nemultumirilor legate de persoanele selectate pentru locurile eligibile. Cel mai adesea, problemele apar in organizatiile unde conducerea centrala a PNL a impus pe liste anumite personalitati in pofida vointei celor din teritoriu, creandu-se astfel unele tensiuni. Una dintre victimele scandalurilor din teritoriu pare a fi Andrei Marga propus pentru locul unu la Senat pe listele din Bistrita. Surse din partid sustin ca presedintele PNL, Theodor Stolojan, a prezentat in ultima sedinta a Biroului Executiv o scrisoare trimisa conducerii centrale de catre Andrei Marga, acesta anuntand ca renunta la candidatura sa pentru un loc in forul legislativ. In scrisoare se preciza ca anagajamentele profesionale si activitatea universitara il pun in imposibilitatea de a mai candida. Evident ca astfel de explicatii sunt pur oficiale, intrucat Andrei Marga avea suficient timp pana acum sa constate ca nu poate face fata unei activitati parlamentare, in conditiile in care este prea ocupat ca profesor universitar. Surse din partid sustin ca liderii organizatiei Bistrita au contestat candidatura sa pentru a-si promova propriii oameni, motiv pentru care Marga a mers pe ideea -daca voi nu ma vreti, nici eu nu va vreau-. Oricum, numele sau a fost vehiculat in legatura cu ocuparea functiei de ministru al educatiei, in situatia in care alianta ar castiga alegerile. Nemultumiri au mai fost si in cazul altor personalitati de la centru, cum ar fi Adrian Cioroianu, pentru care conducerea centrala a gasit un prim loc eligibil pe listele Timisului. Un alt liberal, de data aceasta cu vechime mare in partid, presedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a anuntat si el ca nu mai candideaza pentru un nou mandat, desi actuala conducere l-a dorit pe liste. -Nu voi mai fi pe listele parlamentare deoarece nu mai doresc sa fiu parlamentar. Mi-a fost de ajuns-, a declarat seniorul liberal, fost presedinte al PNL. El a adaugat ca este momentul sa lase loc tinerilor din partid.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.