Declaratiile lui Marko Bela au -inflamat- toata clasa politica din Romania. PD, PSD, PRM, PC si PNŢCD au criticat vehement afirmatiile liderului UDMR, Marko Bela. Doar liberalii au avut o pozitie mai moderata, senatorul Varujan Vosganian afirmand ca nu are de ce sa comenteze aceste declaratii atata timp cat nu au fost facute in cadrul coalitiei.
Obiective secesioniste
Vicepresedintele PD Cezar Preda a declarat ca UDMR are o atitudine duplicitara si -obiective secesioniste-, in timp ce Alianta PNL- PD urmareste realizarea programului de guvernare.
-Sa-si bage mintile-n cap-
Liderii PC au cerut demisia lui Marko Bela. Vicepresedintele PC Mircea Chelaru l-a acuzat pe Marko Bela ca promoveaza o politica impotriva statului roman. -Acest individ sa-si bage mintile in cap. Europa nu este un bazar de minoritati-, a amenintat Chelaru. Liderul PC considera ca Marko Bela pune in pericol procesul de integrare a Romaniei. -Se incearca subminarea eforturilor noastre in procesul de aderare. Practic, acest individ produce o politica antiromaneasca-, a declarat Mircea Chelaru. Mai mult, PC a cerut discutarea pretentiilor UDMR in cadrul CSAT, deoarece liderul UDMR a atentat la siguranta statului roman.
In asteaptarea reactiei guvernului si a lui Basescu
Principalul partid de opozitie, prin vocea purtatorului de cuvant Cristian Diaconescu, se declara uimit nu atat de declaratiile lui Marko Bela, cat de lipsa de reactie din partea guvernului, cu atat mai mult cu cat liderul Uniunii este vicepremier. PSD se intreaba daca aceasta tacere a guvernului este o dovada de sustinere a celor spuse de liderul UDMR. Mai mult, social-democratii se intrebau ieri daca Basescu -vede- ce face guvernarea si daca are ceva de spus in acest sens. Reactia sefului statului este asteptata si de catre PRM, vicele partidului Lucian Bolcas afirmand ca, in cazul in care Traian Basescu nu va reactiona, -inseamna ca aceasta tara nu are presedinte-.
Provocari separatiste
Vicepresedintele PNŢCD, deputatul Aurelian Pavelescu, a calificat declaratiile lui Marko Bela drept -provocarile etnice separatiste-, care sunt -un pericol chiar la adresa comunitatii maghiare, care s-ar autoizola administrativ, teritorial si lingvistic-. Intr-un comunciat de presa, Pavelescu arata ca -politica diversionista a UDMR este de natura sa otraveasca relatiile intre romani si maghiari pe termen mediu si lung-. Vicele taranist este de parere ca in spatele acestor declaratii se afla interese economice si ii solicita premierului Tariceanu -sa retraga sprijinul politic pentru Legea Statutului Minoritatilor, care promoveaza strategia UDMR de obtinere a autonomiei teritoriale pe criterii etnice-, deoarece se urmareste implementarea autonomiei -dupa modelul Kosovo si Transnistria-.