Victor Ponta a postat pe contul său de facebook o fotografie de la team-buildingul pe care l-a organizat în Delta Dunării cu membrii guvernului. În fotografie apare și servitorul care l-a salvat în 2012 pe Ponta de o decizie a CNATDCU ce urma să constate plagiatul doctoratului. Decizia s-a dat dar Pop a publicat în Monitorul Oficial în respectiva dimineață un ordin prin care CNATDCU fusese desființat ceea ce a dus la inutilitatea deciziei. A doua decizie, cea a Consiliului de Etică al Universităţii din Bucureşti, nu a fost luată în seamă pe motiv că forul nu avea competenţa de judecată. Consiliul de etică de pe lângă Ministerul Educaţiei a decis însă că teza respecta legislaţia din 2003, când a fost susţinută, iar Parchetul lui Tiberiu Niţu a dat un NUP, pe baza expertizei Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, potrivit căruia plagiatul nu poate fi dovedit, printre altele, pe motiv că fonturile folosite la redactare sunt altele.
Imediat ce Liviu Dragnea a preluat interimatul PSD, Pop a început să se gudure pe lângă el, schimbându-și chiar și fotografia principală de la contul de socializare cu una în care apare lângă noul șef. Ponta se pare că nu l-a iertat și la întâlnirea din Deltă nu i-a păstrat loc la masă, ci lângă masa barosanilor, de unde Pop râde tâmp.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane