Liderul PSD Victor Ponta continuă retorica unei lupte fără adversar pentru Cotroceni. El a afirmat luni seară la o emisiune televizată că singurul său oponent este chiar el și că totul depinde de cât de multe greșeli va face. „De mine trebuie să mă tem cel mai tare, să nu fac greșeli foarte mari”, a declarat premierul, luni, la România TV. Întrebat dacă a învățat din experiența de prezidențiabil a lui Mircea Geoană, Ponta a replicat: „Am învățat din experiența tuturor. Am fost și în campania domnului Năstase și în campania domnului Geoană. Am văzut și am trăit direct lucruri și, evident, ca și candidat faci greșeli, problema e să nu faci greșeli fundamentale. În rest, cred că v-am mai răspuns, cu siguranță cel mai greu contracandidat pentru mine ar fi fost Crin Antonescu. Oricine va intra în turul II va fi un candidat puternic pentru că va încerca să mobilizeze votul negativ”. El a explicat că avantajul său, spre deosebire de ceilalți candidați, este că în ultimii 14 ani a fost tot timpul în atenția a mass-media, a adversarilor politici și a instituțiilor statului. „Pe mine m-a controlat ANI, m-au controlat toate instituțiile. (…) Nu mai e nimic de când m-am născut, nu știu, din clasa a I-a și până azi, bun și rău despre mine. Pot să bag mâna în foc”, a adăugat premierul.