Home Politic Macovei cere MEN verificarea tezelor de masterat și de doctorat ale demnitarilor...

Macovei cere MEN verificarea tezelor de masterat și de doctorat ale demnitarilor și anularea celor plagiate

DISTRIBUIŢI

Europarlamentarul Monica Macovei solicită Ministerului Educației Naționale și instituțiilor de învățământ superior să verifice lucrările de masterat și de doctorat ale demnitarilor și să le anuleze pe cele plagiate.

„Renunțarea lui Ponta la titlul de doctor ‘în plagiat’ nu șterge rușinea României de a avea un premier plagiator și nici nu închide subiectul titlurilor de doctor obținute fraudulos. Solicit Ministerului Educației și instituțiilor de învățământ superior să verifice lucrările de masterat și de doctorat ale demnitarilor, începând cu membrii Guvernului și ai Parlamentului, și să le anuleze pe cele plagiate”, afirmă Monica Macovei într-un comunicat remis marți AGERPRES.

Premierul Victor Ponta i-a scris marți rectorului Universității București, Mircea Dumitru, pentru a-l anunța că renunță la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003. El a precizat în scrisoarea făcută publică pe pagina sa de facebook că, după ce va părăsi viața politică, își dorește să inițieze un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.