Echilibrul puterilor în stat în numirea și revocarea procurorilor-șefi trebuie păstrat, pentru independența reală a justiției.
Cel mai periculos lucru pentru justiție este să ne întoarcem la perioada de până în decembrie 2004, când ministrul Justiției, om politic, avea pârghii pentru a controla justiția: fie prin procedurile de numire și revocare a procurorilor cu funcții de conducere, fie prin prevederi care îi permiteau să comande rechizitorii și să urmărească un dosar.
În 2004, când Guvernul Năstase vedea cum se închid ușile aderării României la Uniunea Europeană, inclusiv din cauza corupției la nivel înalt neanchetate, au fost modificate legile justiției, dar și acestea aveau capcane. De pildă, art.53 alin 2 din Legea 303 privind statutul magistraților prevedea că revocarea din funcție a procurorilor șefi se făcea ‘ca sancțiune disciplinară’, adică constatată de CSM și decisă definitiv de ÎCCJ. Or, pentru un șef de instituție, performanțele manageriale trebuie evaluate, nu căutate abateri disciplinare pentru a putea fi revocat, care mai implicau și o lungă perioadă de timp.
Un procuror șef PNA ca Ioan Amărie, recomandat de Rodica Stănoiu, putea sta liniștit un mandat întreg de 6 ani, chiar dacă nu era anchetat niciun politician, corupția la nivel înalt, guvernamental și parlamentar, înflorea, iar procurorii anticorupție anchetau mica corupție, tip controlori CFR.
Comisia Europeană a criticat dur activitatea PNA în raportul din octombrie 2004: ‘Cu toate că Parchetul Național Anticorupție a înregistrat câteva succese în cazuri de mică corupție, acesta trebuie încă să-și demonstreze capacitatea de a aborda efectiv cazurile de corupție la nivel înalt, care sunt sensibile din punct de vedere politic’. Și de asta România a riscat amânarea intrării în UE, având la sfârșitul lui 2004 ‘steag roșu’ pe lupta cu înalta corupție politică.
În 2005 încă, potrivit Comisiei Europene, ‘PNA este reticent în a demara anchete în cazurile de mare corupție, ceea ce subminează nu doar eficiența sa, ci însăși rațiunea sa de a exista’, concentrându-și în schimb ‘eforturile asupra cauzelor de corupție individuală, de nivel mediu, în forma ei cea mai simplă’.
Până în 2004, ministrul Justiției putea să dea ‘dispoziție scrisă, în mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent să înceapă, în condițiile legii, procedura de urmărire penală pentru infracțiunile despre care are cunoștință’ (Legea 92/1992, republicată în 1997). Art.34 din această lege mai prevedea că ministrul Justiției, prin procurori inspectori, ‘exercită controlul asupra tuturor procurorilor’. Adică îi controla trimițând inspecția judiciară peste ei, intimidându-i și șantajându-i.
Cazul procurorului Panait, care, supus unor presiuni mari, s-a sinucis în 2002, în mandatul Rodicăi Stănoiu, este elocvent.
Aici vrem să ne întoarcem? La ședințele din Kiseleff, de la sediul PSD, la care se decidea soarta dosarelor cu politicieni?
În 2005, când rămăsesem de pe urma guvernului Năstase cu acea clauză de salvgardare, adică amânarea intrării României în UE, cu ‘stegulețe roșii’ ‘pe reforma justiției’, ‘anticorupție, fraudă, spălare de bani’ etc, din cauză că aceste infracțiuni nu erau anchetate, am modificat legile justiției pentru a lupta eficient cu corupția și a garanta independența procurorilor și judecătorilor. Așa am intrat în Uniunea Europeană, cu legile din 2005. Acest adevăr trebuie reamintit.
Am introdus în lege, în 2005, responsabilitatea în procedura de numire și revocare a procurorilor șefi și am asigurat echilibrul puterilor în stat în aceste proceduri. Toți cei trei actori instituționali implicați au un rol: președintele numește, ministrul propune și CSM dă un aviz. Iar președintele putea refuza motivat o numire sau o revocare. Legile justiției din 2005 mai prevedeau garanții reale pentru independența procurorului de caz și a celor cu funcții de conducere. Le-am discutat și agreat cu Comisia Europeană.
După câteva luni, s-au văzut rezultatele revocării conducerii PNA și a numirii noii conduceri a PNA, devenit între timp DNA, prin noua procedură de numire și revocare și asigurarea independenței reale a procurorilor. Raportul de țară din mai 2006 constata că ‘din octombrie 2005, DNA a încetat să se mai ocupe de cazurile de corupție mică și și-a îndreptat atenția către cazuri de mare și medie corupție’, ‘cantitatea și calitatea investigațiilor nonpartizane în ceea ce privește acuzațiile de mare corupție au crescut considerabil comparativ cu perioada anterioară’. În același raport, Comisia Europeană spune: ‘În ceea ce privește lupta împotriva corupției la nivel înalt, nou înființatul DNA a înregistrat mai multe progrese în primele șapte luni de existență decât au fost făcute în anii anteriori’.
Dar tocmai asta a atras atacul politic asupra DNA.
La sfârșitul lui 2005, PSD a încercat să introducă un amendament la Legea 303/2004 privind Statutul magistraților care să modifice modalitatea de numire și revocare a procurorului-șef al DNA. Aceste încercări au fost reluate periodic. Tocmai de aceea, Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV), adoptat în decembrie 2006 de Comisia Europeană, spune clar prin Nota tehnică ce detaliază condiționalitățile din MCV: să nu se schimbe procedura de numire și revocare a procurorului șef DNA și nici legea DNA. Evident, asta este valabil și pentru Procurorul General și celelalte funcții de conducere din Parchetul de pe lângă ICCJ (Parchetul General) și pentru procurorii șefi DIICOT.
PSD&ALDE, ajutate și de Curtea Constituțională condusă de fostul deputat PSD Valer Dorneanu, au spart acest echilibru, i-au luat președintelui opțiunea și l-au transformat într-o ‘ștampilă’ pentru propunerea ministrului Justiție, l-au subordonat ministrului. Au luat independența procurorilor de caz și îi trec sub controlul politic al ministrului Justiției, care este singurul care va decide cine va conduce și pentru cât timp Parchetul General, DNA și DIICOT. Au încălcat angajamentele luate la intrarea în Uniunea Europeană. Au încălcat și MCV, aplicabil și astăzi în România, tocmai din cauza politicienilor care vor să scape de anchete și condamnări.
Mai rămâne ca PSD&ALDE să reintroducă în lege prevederea ca ministrul Justiției să dea ‘dispoziție scrisă’ pentru începerea unei anchete sau ca revocarea unui procuror șef să fie posibilă doar ca acțiune disciplinară.
Avem de apărat independența justiției și scoaterea procurorilor de sub controlul politic! Președintele Iohannis este primul care trebuie să acționeze în acest sens și să-și ceară atribuțiile înapoi.
Europarlamentar Monica Macovei
