Home Politic Madeleine Albright ne avertizeaza ca NATO nu este un cadou

Madeleine Albright ne avertizeaza ca NATO nu este un cadou

DISTRIBUIŢI

Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA, a oferit romanilor o injectie de realism, spunand ca intrarea in NATO inseamna foarte multa munca. -Asteptarile sunt mari, iar pe langa invitatie, trebuie sa munciti foarte mult-, a spus Albright. Ea a criticat lipsa de transparenta din sistemul romanesc, spunand ca asta este una din cauzele coruptiei si a crimei organizate. -Legea trebuie sa aiba putere, banii trebuie cheltuiti <la vedere>-.

-Indemn Romania sa se concentreze pe viitoarele responsabilitati-

Fostul secretar de stat al SUA, a impartit perioada dintre anii 1989 si 2002 in trei faze. In -prima era a democratiei-, dupa caderea Zidului Berlinului, tarile postcomuniste au trecut prin etapa -dansului pe ziduri-. A urmat, apoi, starea -posteuforica-, in care noile democratii au dat piept cu problemele. Tarile din sud-estul Europei sunt, acum, in perioada realista. -Romania este un prieten si un aliat de incredere. Personal va felicit pentru invitatia de aderare la NATO, dar trebuie sa fiti realisti, caci va asteapta multa munca-, a spus Albright. In opinia sa, intre *89 si *96 economia Romaniei a stagnat, dar in 1997 s-au facut multe lucruri pe calea cea buna. -Nu voi uita niciodata multimea care a aratat atunci ca iubeste libertatea si democratia. Este bine ca acum sarbatoriti, dar va asteapta multa munca. Nu este chiar atat de usor sa fii invitat-, a comentat Albright. Parteneriatul pentru pace a fost pentru Romania o foaie de drum pentru a intra in NATO. -A trebuit sa implementati reformele democratice, sa respectati drepturile minoritatilor, tarile candidate au concurat intre ele, dar in mod benefic-. Acum, -oamenii au nevoie sa beneficieze efectiv de efortul diplomatic al guvernului roman-.

Madeleine Albright a atras atentia asupra lipsei de transparenta. -Ne ingrijoreaza foarte mult coruptia si crima-. -In perioada comunista, oamenii nu aveau dreptul sa gandeasca liber. Acum este necesar un sistem sanatos, o economie sanatoasa si o clasa de mijloc care sa sustina, dar sa si beneficieze de aceasta democratie, care sa <opereze> sub legea transparentei-. Ea a adaugat ca -guvernul, alaturi de ONG-uri si societatea civila trebuie sa se asigure ca exista o clasa de mijloc-.

-Nu trebuie sa alegem intre SUA si Europa-

Madeleine Albright a mai spus: -Vom urmari in continuare criteriile NATO pe care trebuie sa le respectati. Nu suntem nerabdatori sa gasim noi aliati impotriva Irakului. NATO este o alianta militara a democratiilor-.

In opinia fostului secretar de stat, Romania nu trebuie sa aleaga intre Europa si America. -A fi in Europa nu inseamna neaparat sa fii antiamerican-. Albright apreciaza tarile din sud-estul Europei ca fiind suporteri ai libertatii si, sustine ea, -America ar trebui sa va asculte-. Ferm convinsa ca SUA sunt cea mai mare putere mondiala, la acest moment, Albright considera ca -acolo unde SUA nu au fost prezente s-au intamplat lucruri ingrozitoare-, admite ca uneori -Washingtonul ar putea decide sa mearga singur pe un drum-.

Intrebata daca Romania a fost invitata, in parte, si pentru ca se afla langa Rusia, Albright a raspuns ca -trebuie sa incetam sa consideram Europa doar pana la granita cu Rusia-. -Este mai bine sa avem o Rusie puternica si satisfacuta decat una agresiva. In privinta Rusiei, trebuie restabilita identitatea poporului rus-. -Prin aderarea la NATO, Romania a devenit o tara atlantica-.

Madeleine Albright a apreciat ca fiind foarte interesant proiectul Constitutiei Europene. -Eu apartin acestei parti a lumii si cred ca este un proiect complicat, de a pune in echilibru diversitatea-. Ea gaseste trista atitudinea impotriva emigrantilor. -Poate si pentru ca eu sunt emigranta. Dar este un fenomen necesar, pentru ca populatia Europei a imbatranit. Trebuie luate masuri impotriva partidelor de extrema dreapta, care sunt rasiste-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.