„Am acceptat nominalizarea ca Ministru al Societății Informaționale pentru că am experiență în domeniu și consider că trebuie ca România să fructifice potenţialul dezvoltării Societăţii Informaţionale în regiune. În cadrul NATO, România și-a asumat misiunea de a coordona protecția spațiului cibernetic al Ucrainei, țară supusă unei agresiuni cibernetice și informaționale. Zeci de mii de români sunt specialişti de de vârf în domeniul tehnologiei informaţiei şi al comunicaţiilor în toată lumea, iar România trebuie să profite de această resursă excepțională.” se arată într-o declarație de presă semnată de Marius Bostan.
„Noi, românii, ştim să preţuim libertatea, pentru că am fost lipsiţi de ea, individual şi ca naţie. Cei din generația mea am trăit ambele sisteme şi am ales fară ezitare calea libertăţii, democraţiei şi economiei de piaţă. Este calea Occidentului, a spațiului euro-atlantic.
În mod special prețuiesc libertatea de exprimare și consider că, acum, internetul este una dintre cele mai bune garanții împotriva acelora care vor să o sugrume. În spațiul public au apărut informații privind asocierea mea cu inliniedreapta.net (ILD).
Este o platformă independentă care reunește bloggeri de orientare conservatoare din toată lumea. Sunt oameni care au poziții conservatoare, pro-americane, pro-NATO, pro-Israel, pro-economie de piaţă, care susțin valorile civiliației iudeo-creștine ce stau la baza statului de drept, democrației, libertății și capitalismului în Occident. Oricine are curiozitatea de a intra pe această platformă și de a răsfoi miile de articole publicate va observa poziționarea anti-totalitară a ILD – contra comunismului și fascismului, contra agresiunii imperiale a Rusiei lui Putin, contra antisemitisului, contra extremismului islamic.
Fundația Ioan Bărbuș, al cărui membru fondator sunt alături de alți buni prieteni, s-a înființat pentru apărarea valorilor occidentale pentru care foștii deținuți politici anticomuniști s-au sacrificat. În mod firesc, Fundația s-a îndreptat către acei bloggeri cu viziune conservatoare pro-occidentală și a ales să susțină inliniedreapta.net. Eu am cumpărat câteva domenii doar pentru a le pune la dispoziția Fundației Ioan Bărbuș ce sprijină această platformă online independentă. Am susţinut întotdeauna libertatea de expresie şi de conştiinţă.
Nu am absolut nicio atribuție editorială la această platformă.
Pe această platformă, Fundația Ioan Bărbuș a adus contribuții excepționale la redarea istoriei recente – clarificarea din primă sursă a unor evenimente precum 23 august 1944, a poziționării lui Iuliu Maniu, a terorii de la Râmnicu Sărat (membrii Fundației fiind implicați activ în procesul torționarului Vișinescu).
După 1990, eu am fost președintele TUNȚ și am lucrat îndeaproape cu Ioan Bărbuș, fost vicepreședinte și senator al PNȚCD. Domnul Ioan Bărbuș a a făcut 17 ani de pușcărie, fiind unul dintre liderii țărăniști care au supraviețuit temniței de la Râmnicu Sărat. Înainte de arestare, a fost președintele Tineretului Național Universitar Țărănesc (TUNȚ) și unul din principalii organizatori ai marelui miting din 8 noiembrie 1945 – prima manifestație antitotalitară de amploare din Europa de Est ocupată de sovietici. De aceea această fundație pro-occidentală, antitotalitară îi poartă numele. Ioan Bărbuş a fost membru al Senatului României între 1995 şi 1996, după trecerea la cele veşnice a regretatului Corneliu Coposu.Pentru că au fost oameni care au plătit cu viața și cu sănătatea aceste valori.
Odată cu numirea mea ca ministru, așa cum este normal, mă voi retrage din toate funcțiile executive pe care le dețin în Fundația Ioan Bărbuș şi în alte companii sau organizaţii.” se mai arată în declarația semnată de Marius Bostan