Nici bine nu și-a anunțat oficial candidatura pentru Cotroceni, că liderul PSD Victor Ponta începe serie „pomenilor electorale”. Este vorba despre păsuirea celor care au încasat pensii ilegale ca urmare a fraudării sistemului de pensii. Mai mult, ideea amnistierii pentru pensiile ilegale vine să blocheze și demersurile DNA-ului. Ponta a folosit un argument emoțional, acela că au fost o serie de sinucideri în urma anchetelor justiției. „Doamna ministru Plumb vreau până la următoarea ședința de guvern, până începe Parlamentul să lucreze să veniți cu un proiect de act normativ, să găsim o soluție de amnistie pentru pensionarii care din diverse motive trebuie să dea acum bani înapoi. Mi se pare cumplit că se sinucid oameni pentru lucruri care s-au întâmplat în trecut. Veniți cu proiectul de lege, voi susține în Parlament, sper ca tot Parlamentul să înțeleagă cî e vorba de un efort mic și de un ajutor pentru cineva care sigur, probabil a greșit, dar nu cred că a făcut-o ca sa se îmbogățească”, a spus premierul Victor Ponta.
Peste 800 de pensionari vor trebui să demonstreze cu acte că sunt bolnavi şi că nu au dat mită celor doi medici de la Comisia de Expertiză a Capacităţii de Muncă Argeş care au fost arestati preventiv, într-o anchetă în desfășurare a DNA. În rechizitoriu, procurorii DNA susţin că, în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014, doctorii au primit bani de la sute de pacienţi pentru încadrarea într-un grad de invaliditate. Cinci dintre pensionarii citaţi ca martori în proces s-au sinucis în ultima lună. Doi dintre ei au lăsat bilete de adio în care spuneau că le este frică de închisoare şi că preferă moartea.