În şedinţa de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern care prevede majorarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2018 – 2019, de la 5.000 la 5.415 locuri şi posturi.
Actul normativ aprobat azi modifică pct. VII subpunctul 4 din anexa Hotărârii Guvernului nr. 131/2018 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2018 -2019.
Menţionăm că, pentru anul universitar 2017-2018 cifra de şcolarizare prin rezidenţiat a fost de 4.000 locuri şi posturi.
Scopul acestei măsuri este de a îmbunătăţi accesul la serviciile medicale, în special în zone defavorizate din punct de vedere socio-economic, prin formarea unui număr mai mare de specialişti care să ofere suportul necesar pentru creşterea calităţii stării de sănătate a populaţiei. Se va asigura astfel personalul medical necesar pentru serviciile medicale acordate in dispensarele şcolare, serviciile de ambulanţă sau centrele de permanenţă.
De asemenea, vă reamintim că potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr.52/29.06.2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, posturile care vor rămâne neocupate după susţinerea examenului de rezidenţiat vor fi redistribuite. Astfel, candidaţii care la sesiunea precedentă au obţinut punctajul minim de promovare dar s-au clasat în afara numărului de locuri şi posturi, pot ocupa posturile rămase neocupate în sesiunea următoare.
În completarea acestui act normativ, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a emis Ordinul de ministru nr. 936/25 iulie 2018 care prevede metodologia care se aplică pentru ocuparea prin redistribuire a locurilor/posturilor rămase libere la concursul de rezidenţiat. Pentru anul acesta, metodologia prevede că la repartizarea posturilor rămase neocupate după organizarea concursului de rezidenţiat în anul 2018 vor avea prioritate cei 415 candidaţi care au fost respinşi după examenul organizat în 2017, deşi au obtinut punctajul minim de promovare, condiţie necesară dar nu suficientă pentru ocuparea unui post de rezident.
„Politicile asumate de Guvern în domeniul sănătăţii vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale. Majorarea cifrei de şcolarizare prin rezidenţiat este un pas în această direcţie. Am convingerea că rolul medicinei primare este esenţial pentru atingerea acestui obiectiv. Pentru acest lucru, avem nevoie de specialişti care să asigure asistenţa medicală nu doar în marile unităţi sanitare din principalele oraşe ale ţării, ci şi în zonele defavorizate, iar pentru asta trebuie să facilităm accesul medicilor tineri pe piaţa muncii”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
În acest an concursul naţional de intrare în rezidenţiat este programat în data de 18 noiembrie 2018. Detalii privind organizarea şi desfăşurarea acestui concurs vor fi aduse la cunoştinţa celor interesaţi, în timp util, pe site-ul oficial al concursului.