Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei Naţionale detalii despre măsurile pentru reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi elevi.
„Un studiu realizat de cercetătorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj a analizat 1.305 de accidente pietonale în care au fost implicate persoane de vârstă școlară (2 – 20 de ani), cu 222 de morți și răniți grav. Conform acestui studiu, locurile unde se produc cele mai multe accidente rutiere sunt în zonele cu trafic rutier și pietonal ridicat, în special în proximitatea școlilor. O concluzie a studiului a evidențiat că numărul victimelor pietonale de vârstă școlară a reprezentat 13% din total”, a declarat parlamentarul PNL.
În acest context, deputatul Dumitru Oprea a solicitat explicaţii privind condiţiile în care Ministerul Educaţiei poate solicita măsuri privind amenajarea unor benzi speciale pentru staţionarea maşinilor care transportă elevi, limitările de viteză, crearea de noi treceri de pietoni, amplasarea de indicatoare rutiere şi realizarea marcajelor în preajma şcolilor. De asemenea, sunt relevante și acțiunile realizate pentru creşterea gradului de conştientizare în rândul elevilor privind accidentele rutiere.