Stergerea datoriilor catre bugetul de stat ale Rafo Onesti ascunde o inginerie financiara de proportii. Interesant este insa ca manevra dubleaza, practic, anularea asa-numitelor -datorii istorice-, care devine astfel o tinta falsa. Secretul operatiunii se gaseste in aceeasi ordonanta de urgenta privind creantele Rafo si s-a materializat prin simpla introducere a unei date calendaristice, care ofera noilor proprietari ai rafinariei posibilitatea sa castige in trei luni cat ar fi facut-o in cativa ani.
Iacobov & Co. se instalase la Rafo inca din septembrie!
Pentru a intelege contextul in care s-a nascut aceasta uluitoare smecherie politico-financiara, trebuie inceput cu luna septembrie 2001, cand Rafo a inceput sa mearga din plin cu titei primit de la Petrom sau cumparat din afara, de la Glencore. Este clar ca Societatea Nationala a Petrolului a primit o comanda pe linie politica sa livreze materie prima catre Rafo, in conditiile in care se conturase deja ca in faza finala a privatizarii rafinariei ramasese doar consortiul Imperial Oil-Canyon Servicos, reprezentand interesele lui Corneliu Iacobov. Dovada clara ca -gasca Iacobov- a inceput inca din septembrie sa opereze la Onesti o regasim intr-o discutie, inregistrata pe suport audio, a lui Razvan Temesan, consultant financiar al Rafo, cu unul dintre partenerii sai de afaceri in care, referindu-se la calitatea benzinei produse la Rafo, ex-bancherului i-a scapat urmatorul pasaj: -Ati vazut acuma benzina pe care o scoate Rafo, in pofida asigurarilor pe care mi le-a dat Gaureanu (directorul general al rafinariei – n.red.) ca este cea mai exceptionala din lume, cand s-a dus cu aia in Grecia, nu stiu ce dracu* amestecuri cu aromatele alea in interior proaste, in loc de 150 (dolari pe tona – n.r.), care oricum e un pret prost, ne da 120. Pai, cu 120, nu pot sa cumpar petrolul cu 135-140 si sa dau benzina cu 120. Am avut o discutie serioasa si i-am spus: -Bai frate, de cand am pornit noi, in septembrie, cioca-cioca, ca este cea mai buna benzina din tara, ca benzina oricum zboara, acum cum e?-.
Guvernul da semnalul: -furati cat puteti!-
Cum in faza negocierilor pentru privatizarea Rafo la nivelul lunii septembrie era deja batut in cuie faptul ca noul proprietar va beneficia de anularea tuturor datoriilor, prevedere trecuta in contractul de privatizare, semnalul a fost mai mult decat evident: -Dati-i bataie, produceti si nu platiti taxele catre stat, pentru ca noi oricum va vom prelua datoriile-. Ceea ce Rafo a si facut. Pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie si decembrie, rafinaria nu a varsat la buget accizele, taxa de drum si TVA, iar la Petrom, contravaloarea titeiului primit. In schimb, a facut stocuri cat cuprinde. Acelasi domn Temesan confirma strategia noilor proprietari ai rafinariei: -Noi ne dimensionam la preturile astea in stocul maxim posibil. Cata lichiditate avem, cumparam petrol si stocam si produse, si petrol pana la limita!-. Intre timp, vine momentul privatizarii, iar apoi cel al anularii datoriilor. Aici apare marea surpriza: in textul actului legislativ se prevede ca momentul stergerii creantelor nu este cel al semnarii contractului de privatizare, 20 octombrie, ci… cel al intrarii efective in proprietate, respectiv 10 ianuarie 2002. Marja de manevra oferita lui Iacobov & Co. este esentiala in producerea marii inginerii financiare puse la cale de mintea ascutita a lui Razvan Temesan.
Vindem tot, incasam si nu dam nimic la stat, pentru ca ne-au iertat!
Asta, deoarece, in luna decembrie a anului trecut, Rafo a luat o decizie incredibila: vanzarea tuturor stocurilor, atat cele existente, cat si cele viitoare, produse in cursul lunii ianuarie, dar facturate pentru luna decembrie, pentru ca taxele si impozitele catre bugetul de stat sa nu fie platite, ele fiind oricum cuprinse de ordonanta amintita! Ce interes avea rafinaria sa faca o asemenea mutare, ramanand fara nici un gram pe stoc, mai ales ca incepand cu 1 ianuarie intrau in vigoare noile accize, in urma carora pretul produselor se majora automat? Secretul operatiunii consta in caracterul ei fictiv: totul s-a intamplat doar pe hartie – nimic nu s-a miscat fizic la Rafo. Asta, deoarece toti clientii carora li s-au vandut produse sunt, de fapt, -pui- ai imperiului Iacobov. Iata numele acestor firme si cantitatile cu care acestea au fost facturate: Metal Invest (400 tone de benzina, 800 tone de motorina), Krovmer (450 tone de motorina), Electrocarbon (500 tone de benzina, 400 tone de motorina), Geonil (1.500 tone), Agerom, Petromec si, bineinteles, Reno Imperial. Fiecare dintre acestea este controlata de grupul Iacobov. La Krovmer il regasim ca actionar majoritar pe Gelu Nicolcea, fost director comercial al Carom, prezent si in alte firme ale grupului; Petromec este controlata de Vradicor, firma in care apare direct Iacobov, Electrocarbon este detinuta de Rafinaria Darmanesti, unde Iacobov are 70% etc.
Ce s-a intamplat mai departe? Dupa 10 ianuarie, Rafo a incasat banii pentru produsele pe stoc livrate fara a mai da vreun leu bugetului de stat. Taxele aferente doar lunii decembrie 2001 ating 800 miliarde de lei, iar daca adaugam luna noiembrie si cate 10 zile din lunile octombrie (semnarea privatizarii a fost pe 20.10.2001) si ianuarie 2002 (data intrarii in proprietate), ajungem la o valoare de aproape 2.000 de miliarde. Cu alte cuvinte, pe langa cele 2.000 de miliarde -iertate- oficial, in doar trei luni, Rafo a acumulat o datorie echivalenta, banii pierduti de stat intrand in contul noilor proprietari. Cu aceasta suma, reprezentand aproape 70 milioane de dolari, Rafo a impuscat doi iepuri dintr-un foc: s-a putut capitaliza rapid si a facut rost si de lichiditate pentru achizitia de materie prima.
Nicolaescu-BRS a tinut la respect Rafo pentru ca -stia ceva-
Revazand acum din aceasta prisma inregistrarile cu Teodor Nicolaescu, acestea capata o alta valoare. -Rafo nu are nevoie de scandal acum-, spunea fostul presedinte al BRS, care probabil stia bine ce planuri aveau cei ce cumparasera rafinaria. Putem avea astfel inca un motiv pentru care Rafo nu a facut scandal pana pe 10 ianuarie, data cand ingineria financiara pusa la punct atat de simplu a fost acoperita prin lege. Abia dupa ce si-au vazut sacii in caruta, reprezentantii Rafo au inceput sa pozeze in victime ale scandalului BRS, desi punctajele aprobate de administratorul special numit de BNR la conducerea Bancii Romane de Scont spun exact contrariul: Rafo a beneficiat de sume trimise de Nicolaescu in numele unor parteneri de afaceri ai rafinariei, fara ordine de plata ale titularului de cont! Altfel spus, Nicolaescu a furat, implicand Rafo in afacere, stiind sigur ca aceasta nu va face scandal.
-Mihai a semnat? A, te vezi maine…-
Este cert ca Rafo se simte perfect protejata de autoritatile statului, care au legiferat prin lege furtul unei sume uriase de la buget. Elocventa in acest sens este pozitia exprimata marti de ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, domnia-sa luand apararea noilor proprietari ai rafinariei, despre care a sustinut ca isi platesc toate facturile la zi. O minciuna spusa cu un zambet cinic pe buze chiar de unul dintre autorii morali ai deciziei ce legifereaza jaful de la Rafo! Sa fie oare dl Tanasescu acel Mihai pomenit intr-o discutie telefonica Temesan-Iacobov la sfarsitul lui noiembrie, in care primul il intreaba pe celalalt: -Ai vorbit cu el, am uitat sa te intreb? Mihai, a semnat? A, te vezi maine…-.
-Curentul- scrie la FMI, UE si Banca Mondiala
Acum cateva zile, presedintele PD, Traian Basescu, a incercat sa iasa la rampa pe tema Rafo, sustinand ca plecarea intempestiva a delegatiei FMI se datoreaza anularii penalitatilor pentru clientii politici ai Puterii. Dl Basescu habar n-avea ca spune doar o mica parte din adevar, pentru ca nu dispunea de informatiile prezentate mai sus. Din informatiile noastre, nici Fondul Monetar International nu stie cum s-au dublat peste noapte datoriile Rafo in favoarea -echipei Iacobov-. Deocamdata, pentru ca astazi cotidianul -Curentul- a sesizat, printr-o scrisoare trimisa reprezentantului FMI la Bucuresti, Stephane Cosse, ingineria de la Rafo. Asemenea scrisori vor fi transmise in cursul zilelor viitoare Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Misiunii Bancii Mondiale, comisiilor parlamentare care dezbat textul ordonantei de urgenta a Guvernului cu privire la transformarea creantelor Rafo in actiuni si tuturor liderilor de partide parlamentare.
Aceasta este doar una dintre laturile privatizarii Rafo. Cealalta parte, la fel de scandaloasa, este legata de banii cu care firma Imperial Oil si partenerul sau portughez au cumparat rafinaria. In fapt, la momentul platii, Corneliu Iacobov a venit asa cum stie el cel mai bine sa o faca, respectiv cu mainile in buzunare, deoarece incepand de la jumatatea anului 2001 pusese la punct un mecanism prin care banii Rafo erau sifonati din firma catre asa-numiti parteneri de afacere, reprezentati, evident, de firme din imperiul Iacobov. In acest mod, afaceristul bacauan a reusit sa cumpere o firma de stat Rafo chiar cu banii Rafo, fapt unic in istoria privatizarilor postdecembriste. Pentru a intelege mai bine plasa pe care -marele prieten al PSD- a tesut-o de-a lungul timpului in jurul rafinariei, in numarul de maine, -Curentul- va prezenta o schema ampla si extrem de detaliata a -Caracatitei Iacobov-, de fapt, un cancer care s-a extins cu repeziciune asupra unui intreg judet.
Planul Iacobov-Temesan: -furam doi ani la Rafo si apoi facem o rafinarie noua-
Care sunt intentiile noilor proprietari ai rafinariei? Acestea sunt la fel de succint exprimate de Razvan Temesan: -Eu am intrat aici doar pentru viitor, nu pentru acum. Acuma, totul este o rutina, asa… Iar viitorul este sa iesim pe piata cu 100 milioane de dolari. Dar, mai devreme sau mai tarziu, tot se va rupe firul, intr-un fel sau altul. (…) Pai, ca nu avem aia, nu avem ailalta, asta costa atat, aia atat si cand am adunat – vreo 30 de milioane ii trebuiau numai ca sa ajunga cu ea la conditiile de export de benzina proasta, nu EURO III. Pentru EURO III ii trebuie 50 de milioane. Pai, cu 100 de milioane, noi facem una noua. Punem dinamita sub asta, ne mutam mai aproape de conducte si de porturi si facem una noua. N-avem nevoie de asta. Iar ca sa putem face treaba asta, Rafo trebuie ca cel putin doi ani sa fie lacrima-.
Traducand putin vorbele lui Temesan, ele spun ca, la Rafo, cheltuielile pentru cresterea calitatii produselor sunt prea mari. Iar atunci, ce-i de facut? Trebuie tras tare timp de doi ani si facuti bani, cam 100 milioane de dolari. Pentru a obtine aceasta suma la o rafinarie de calibrul Rafo, ce poate procesa patru milioane de tone pe an, scotand in opinia specialistilor un profit net de maximum trei milioane de dolari pe an, nu exista decat o singura cale: neplata obligatiilor catre buget! Mai departe: tras tunul – dupa doi ani, Rafo devine neinteresanta, cu banii obtinuti se poate construi o rafinarie la ultimele standarde tehnologice. Acesta este planul celor care au pus mana pe Rafo. Iar in aceste conditii, fraza cu care Temesan incheie discutia cu partenerul de afaceri – -Dumneavoastra sunteti interesat, Rafo cel putin un an de zile nu moare…- – are efectul unui adevarat epitaf la capataiul uneia dintre marile privatizari ale Cabinetului Nastase.
