Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că în România există spitale care nu ar fi trebuit acreditate de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, ceea ce înseamnă că cineva ori nu a fost profesionist ori nu a fost de bună-credinţă.
„Conform Agenţiei Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, sunt foarte multe spitale la standarde. Dar îmi pun şi eu o întrebare: cum au putut fi acreditate anumite spitale? Pentru că în această perioadă, de la învestirea în funcţia de ministru şi până acum, am fost în foarte multe spitale din România. Uneori, din politeţe, m-am abţinut să fac anumite comentarii, am preferat să tac. Şi am spus că trebuie luate anumite măsuri în anumite zone”, a declarat Pintea duminică seara, la B1 TV, unde a fost întrebată câte spitale din România sunt la standarde acceptate în UE.
Potrivit Sorinei Pintea, cine a acreditat aceste spitale „fie nu era profesionist, fie nu era de bună-credinţă”.
„Eu cred că cineva a spus că toate (n.red.: spitalele) ar trebui să fie acreditate. Dar, din punctul meu de vedere, pot să vă spun că nu şi-au făcut datoria (n.red.: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate). Deci, din punctul meu de vedere, există spitale acreditate care nu ar fi trebuit acreditate şi cred că dacă nu le-am fi acreditat, atunci cineva s-ar fi sesizat (autorităţile locale, Ministerul Sănătăţii) şi ar fi încercat să rezolve problemele”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.
Da, asa este. Seful departamentului standarde din ANMCS, domnul Marius Filip a declarat la mai multe reuniuni si conferinte ca in ciclul I de acreditare toate spitalele vor obtine acreditarea indiferent de cum se vor prezenta la evaluare si a facut acest lucru in fata a zeci si sute de reprezentanti ai spitalelor prezenti. Este o problema cu asta? Probabil ca toate trebuiau acreditate pentru ca sa avem si noi spitale acreditate. Acest lucru il stie toata lumea care lucreaza intr-un spital.
Cum ar fi???
D-na Ministru ar trebui să rămână obiectivă si să nu facă pe „orbu'”,”surdu'” ori „mutu'”!!!!
Am văzut verticalitatea si imparțialitatea dumneaei!!!
O demisie „in grup”….stie dânsa ce grup ar fi de bun simt si binevenită!!!!????
Lupul îsi schimbà parul dar nàravul BA