După ce a jignit o serie de jurnaliști pe care i-a catalogat drept „anti-guvernamentali”, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, recidivează mult mai grav, riscând să antreneze România într-un conflict diplomatic cu Rusia. Acesta a declarat joi seară că aeronava premierului Victor Ponta nu a primit drept de survol în spațiul aerian al Federației Ruse, însă a retractat ulterior aceasta afirmație. Cu toate acestea, Palada a reușit să bage România în jocul retoric al Rusiei făcut în urmă cu câteva luni de către vicepremierul rus Dmitri Rogozin care s-a arătat la fel de supărat că nu a primit permisiunea de a zbura prin spațiul aerian al României și Bulgariei, ca urmare a sancțiunilor de călătorie pentru unii lideri de la Moscova din partea UE. În replică, prim-vicele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat că după o astfel de gafă se impune demisia acestuia. „Aceasta aparentă gafă, de fapt o încercare de manipulare a opiniei publice, demonstrează o data în plus incompetența și iresponsabilitatea guvernului Ponta”, crede Predoiu. „Ca și când nu era de ajuns ca Guvernul Ponta a fost și este incapabil să amelioreze relațiile României cu Federația Rusa, relații aflate mult sub potențialul lor, declarațiile iresponsabile ale domnului Mirel Palada riscă să deterioreze și mai mult aceste relații. Cum este posibil ca un consilier al premierului Ponta să facă o astfel de declarație, care nu numai că ar putea manipula opinia publică, dar este de natură să constituie o provocare la adresa unui stat cu care România trebuie să aibă o relație normală, în baza respectului intereselor reciproce?”, a continuat oficialul PDL. El a mai spus că astfel de gafe pot deteriora relațiile bilaterale dintre România și Federația Rusă și interesele noastre strategice.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane