Home Politic Monica Macovei: Caracatița lui Dragnea sufocă Guvernul

Monica Macovei: Caracatița lui Dragnea sufocă Guvernul

DISTRIBUIŢI

Monica Macovei, europarlamentar român, a transmis o declarație politică în urma acțiunii penale a DNA prin care vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare iar Rovanei Plumb i s-a cerut aviz pentru urmărirea penală. Monica Macovei a declarat: „Mihai Tudose are deja 3 miniștri cu probleme penale în Guvern, dar nu pare deloc deranjat.

Dragnea a cerut două bucăți din țară să le folosească în interes personal, iar doamnele Shhaideh și Plumb s-au grăbit să-i facă pe plac. Iar Ponta să aprobe.

Doamna Shhaideh, vicepremier și ministru al Dezvoltării, este urmărită penal de DNA pentru abuz în serviciu. La fel, Rovana Plumb, ministru delegat pentru fonduri europene, ar putea fi urmărită penal pentru complicitate la abuz în serviciu dacă nu o va apăra Camera Deputaților, condusă de condamnatul Liviu Dragnea.

Cele două reprezentante PSD sunt acuzate că, în beneficiul lui Liviu Dragnea, au făcut posibil ca o insulă la Dunăre, Insula Belina, și brațul Pavel să treacă la Consiliul județean Teleorman, confiscat de ani buni de zile de Dragnea, și de acolo la Tel Drum. În final, cele două fâșii de pământ și apă au devenit locul de relaxare al lui Dragnea și al prietenilor lui politici.

Un alt ministru, Viorel Ilie, fără legătură cu cazul Dragnea, este în continuare protejat de Parlament, care tot amână să aprobe cererea DNA de începere a urmăririi penale.

De asta caracatița penală PSD-ALDE vrea să omoare DNA și legislația anticorupție. Pe ei cine îi schimbă? s-a întrebat Monica Macovei.

Ieri, SEVIL SHHAIDEH, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost pusă su acuzare(M.D.R.A.P.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit  iar Rovanei Plumb, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice, i s-a cerut aviz, în legătură cu săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcției ministeriale.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.