Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate de la Digi 24, că are foarte multe în comun cu fostul lider sud-african Nelson Mandela. Ea a explicat că, la fel ca acesta, aceasta a rămas loială principiilor sale toată viața. „M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela, care nu și-a sacrificat principiile niciodată, care și-a scos poporul dintr-o stare dezastruoasă, pentru care nimic nu a fost imposibil și care a făcut foarte mulți ani de închisoare, s-a sacrificat, și-a sacrificat interesele personale pentru țară. Și mă identific cu toate aceste lucruri”, a declarat Monica Macovei. La o precedentă emisiune la care a participat la Digi24, Monica Macovei spusese că personajul politic favorit este Angela Merkel. Fostul ministru al Justiției spune că Angela Merkel rămâne un model, dar a reflectat ulterior și și-a dat seama că se simte și mai aproape de Nelson Mandela. Ea a mai spus că „toți hoții și corupții care fură din banul public să meargă la închisoare”.