Înainte de primul război mondial, conform sistemului electoral cenzitar alegătorii erau împărțiți în colegii, în funcție de avere. Colegiul 1 era format din alegători cu avere considerabilă, de regulă marii moșieri. Pentru a deveni senatori sau deputați, aceștia puneau la bătaie, în cursul campaniei electorale, sume importante de bani. Sistemul era evident discutabil din multe puncte de vedere după cum ne-a înfățișat cu inegalabilă măiestrie marele Caragiale. Senatorii și deputații nu dobândeau avantaje bănești în urma alegerii lor, dar căpătau un statut de respectabilitate și deosebită influiență în viața politică și social-economică.
În prezent avem sistemul de vot universal conform căruia, cel puțin teoretic, alegătorii sunt absolut egali între ei în fața urnelor. Dar oare așa este? S-a dat publicității lista candidațiilor pentru funcțiile de parlamentari europeni și, în același timp, declarațiile lor de avere. Examinând aceste declarații de avere rămânem stupefiați de faptul că toți candidații, indiferent de partidul din care provin sunt oameni extrem de bogați. Toți, absolut toți au în cont sume de zeci sau sute de mii de euro, câteva proprietăți imobiliare unele luxoase, unul, două sau trei automobile, bijuterii, obiecte de artă etc. Ei formează de facto un „colegiu” neoficial de alegători incomparabil mai bogați decât marea masă a celorlalți alegători. Din acest „colegiu” mai fac desigur parte politicieni cu stare materială comparabilă cu a candidaților la europarlamentare. În mintea alegătorilor obișnuiți se naște o legitimă întrebare: când și în ce fel această minoritate s-a îmbogățit? Întrebarea se impune fiindcă toți știu că la 1 Ianuarie 1990 este foarte puțin probabil ca vreunul dintre actualii bogătași să fi avut averi importante. 29 de ani constituie o perioadă mult prea scurtă pentru o îmbogățire fulgerătoare.
Noii milionari autohtoni nici nu se jenează să-și arate bogățiile. O recentă nuntă a unui politician s-a desfășurat cu 500 și ceva de invitați iar cadoul de nuntă a fost o luxoasă vilă în centru unui mare oraș, cu țevile instalațiilor sanitare aurite (ca la vila lui Ceaușescu!).
Democrația și liberalismul încurajează îmbogățirea pe bază de muncă și merit, dar trebuie să dezaprobe ferm când ea se produce cumva inexplicabil sau cu o explicație dezolantă: corupție și fraudă.
Din nefericire, formatorii de opinie (scriitori, jurnaliști, profesori, prezentatori radio- T.V. precum și preoții) nu abordează cu suficientă hotărâre dezaprobarea fenomenului îmbogățirii ilicite și imorale. Cuvântul lor ar putea forma o opinie de masă care să stabilească sau măcar să diminueze racila acestui fenomen care maculează moravurile României contemporane.
Dr. Gh. Boldur-Latescu este profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist.
