Home Politic Nastase a inspectat -trupele- care se vor deplasa in Rusia

Nastase a inspectat -trupele- care se vor deplasa in Rusia

DISTRIBUIŢI

In cadrul controlului anual facut de premier pe la ministere, Adrian Nastase s-a aratat, ieri, extrem de interesat de soarta -dosarelor sensibile- negociate de MAE roman cu Rusia si Ucraina. -Obiectivul nostru este dezvoltarea relatiilor economice spre rasarit-, a declarat seful Executivului de la Bucuresti, la finalul intalnirii cu conducerea MAE. Un interes aparte a fost acordat, in cadrul discutiilor, negocierilor cu Rusia. Surse diplomatice sustin ca este posibila o deplasare a echipei de negociatori romani la Moscova, chiar saptamana viitoare, semnalele transmise de partea rusa fiind destul de incurajatoare. De altfel, premierul a afirmat ca -sunt sanse foarte bune pentru a finaliza negocierile cu Rusia in perioada urmatoare-. Presedintele Ion Iliescu si-a fixat deja ca tinta semnarea Tratatului cu Rusia in cursul vizitei planificate pentru luna mai la Moscova. Cele mai sensibile puncte ale negocierilor raman, ca si pana acum, chestiunea Tezaurului si denuntarea Pactului Ribbentrop-Molotov. Conform surselor noastre, cele doua probleme nu vor fi parte integranta din Tratat, ci vor constitui obiectul unei Declaratii politice conexe, ce urmeaza sa fie semnata o data cu Tratatul.

MAE asteapta formarea Guvernului la Kiev

Cat priveste negocierile cu Ucraina, sursele noastre afirma ca Romania asteapta formarea noului Guvern de la Kiev, pentru a relua discutiile pe marginea celor doua acorduri care privesc delimitarea frontierei si a platformei continentale din Marea Neagra. Aceleasi surse afirma ca, daca in ceea ce priveste negocierile cu Rusia exista sanse reale ca ele sa aiba un final pozitiv in acest an, nu acelasi lucru se poate spune si despre mersul discutiilor cu Ucraina, Kievul fiind mult mai putin dispus la concesii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.