Presedintele PSD, Adrian Nastase, a pregatit pentru sedinta Biroului Executiv Central de astazi un raport privind rezultatul alegerilor si strategia politica a formatiunii. In document, Nastase incearca sa surprinda cauzele care, in opinia sa, au dus la esecul electoral al PSD, apreciind ca -marea slabiciune- a imaginii partidului este coruptia. Acesta nu scapa insa ocazia sa-l atace pe presedintele Traian Basescu, amenintandu-l cu initierea procedurii de suspendare.
Liderul PSD sustine in textul raportului ca partidul va trebui sa merga pana la a propune procedura parlamentara de suspendare a presedintelui Romaniei, daca Traian Basescu -continua pe actuala sa linie de actiune, aflata dincolo de prevederile constitutionale-, arata Adrian Nastase, in strategia politica pe care o va prezenta BExC. -In situatia in care Traian Basescu continua pe actuala sa linie de actiune, aflata dincolo de prevederile constitutionale, orientand Romania tot mai mult spre un regim autoritar si unipersonal, PSD va trebui sa actioneze mai precis si mai direct pentru respectarea legii, mergand pana la propunerea procedurii parlamentare de suspendare a sa-, se arata in raportul presedintelui PSD.
-Slab si neconvingator-
Referindu-se strict la viata partidului, Adrian Nastase sustine ca acesta va trebui sa se delimiteze explicit de anumite persoane si comportamente tolerate pana acum. -Dincolo de cauzele, mai mari sau mai mici, ale esecului electoral al anului 2004, este necesar sa admitem ca, in ecuatia generala a infrangerii, rolul determinant l-a avut perceptia de partid corupt-, arata Nastase in document. In opinia sa, principalul atu al opozitiei in campania electorala a fost demascarea coruptiei in randurile PSD, care s-a consolidat pe baza curentului tot mai puternic anticoruptie din randurile populatiei, iar raspunsul partidului a fost -slab si neconvingator-. Adrian Nastase analizeaza si problema alegerilor interne care au desemnat candidatii pentru competitia parlamentara. Acesta recunoaste ca au existat -interventii prelungite- din partea conducerii PSD care au dus, in final, la modificarea rezultatului alegerilor preliminare si au creat tensiuni la nivelul esaloanelor medii ale partidului. La acest subiect Nastase vorbeste si despre aparitia candidatilor PUR pe locurile pentru care deja se desfasurase scrutinul intern, ceea ce a amplificat nemultumirea la nivel local si a dus la demobilizarea nivelurilor inferioare.
De asemenea, in document se arata ca binomul guvern-PSD a dominat spatiul mediatic. In context, liderul formatiunii sustine ca refacerea imaginii PSD este -o prioritate de rangul zero-.
-O insiruire de intentii-
Vasile Dancu a precizat ca a lucrat impreuna cu Adrian Nastase la raportul pe care urmeaza sa-l prezinte astazi in cadrul reuniunii, o serie din propunerile de strategie regasindu-se in documentul grupului pesedist de la Cluj, din care face si el parte. La randul sau, Ion Solcanu a apreciat ca raportul este -bine facut-, -cu simt de raspundere-. El a precizat ca Nastase a inmanat documentul inca de luni tuturor vicepresedintilor partidului pentru a aduce completari. Liderul de la Vrancea, Marian Oprisan, nu a parut foarte impresionat de raportul lui Adrian Nastase. -In nici un caz, presedintele nu-si asuma raspunderea pentru esecul PSD in alegeri. In document nu exista decat o simpla insiruire de intentii-, ne-a declarat Oprisan. Atunci cand i-am spus ca documentul a fost realizat impreuna cu Vasile Dancu, liderul de la Vrancea a spus sec: -Nu cred ca sunt in masura sa dea sfaturi cei care au obtinut rezultate catastrofale la alegeri-.
Ordinea de zi
Participantii la sedinta BExC de astazi urmeaza sa dezbata raportul lui Adrian Nastase pentru ca apoi sa adopte o serie de documente, printre care strategia grupurilor parlamentare si strategia teritoriala. Se va stabili si data congresului si se va discuta pe marginea modificarilor de statut, care presupun alegerea unei noi strucuturi de conducere. In acest sens, secretarii executivi ai PSD, Codrin stefanescu si Gabriel Ispas, au propus, chiar ieri, o formula pentru conducerea partidului, potrivit careia Delegatia Permanenta ar urma sa fie formata din presedinte, presedinte executiv, presedintii TSD si ai organizatiei de femei, sapte vicepresedinti, iar BExC din 70-120 de membri, cu reprezentarea tuturor judetelor.