Home Politic Năstase îl împinge pe Ponta spre anticipate

Năstase îl împinge pe Ponta spre anticipate

DISTRIBUIŢI

Cantonați în jurul unei moțiuni de cenzură „populară“ ale cărei șanse de răsturnare a Cabinetului Boc sunt minime, liderii social-democrați se află într-o continuă fierbere internă ca urmare a dorinței explicite a acestora de a guverna singuri. După ce l-a lichidat mediatic pe Geoană pe termen de 6 luni, președintele PSD, Victor Ponta, se avântă în brațele himerei anticipatelor sub impulsul președintelui CN al PSD, Adrian Năstase, care precizează pe blogul personal că  guvernarea de dreapta merge „cu ochii închiși pe contrasens“, iar PSD are motive arhisuficiente pentru ca la toamnă să încerce să dărâme Guvernul Boc, miza pentru social-democrați fiind reînvierea ideii de stat social. În fața unui asemenea ideal, Ponta a lansat scenarii science-fiction în jurul așa-zisei moțiuni din toamnă, mizând pe trădarea masivă a parlamentarilor coaliției de guvernare, idee care încolțise la un moment și-n mintea lui Felix, acesta crezându-se liderul opoziției PSD-PNL-PC. „Guvernarea pe care ne-o propunem, în urma alegerilor anticipate sau la termen, trebuie să refacă încrederea românilor în stat, în democrație și în guvernanți. Miza noastră este aceea de a reînvia ideea de stat social. România are nevoie nu doar de o strategie de securitate națională, evident una în care presa nu are ce să caute, ci și de o strategie de securitate socială, în care pericolele să fie definite clar și în care mecanismele de apărare să fie bine operaționalizate și fundamentate“, arată Năstase pe blogul personal. Potrivit acestuia, statul social – cel care percepe taxe și impozite și oferă în schimb servicii accesibile și de calitate – nu trebuie confundat cu ideea de stat paternalist, care creează dependenți și asistați. „Ineficiența aparatului de stat controlat de PDL este de fapt mascată de această luptă discursivă cu un principiu fundamental al societăților democratice europene“, a menționat liderul social-democraților.

Nedumeririle lui Preda

În fața unui asemenea scenariu de toamnă, eurodeputatul PDL Cristian Preda se întreabă ce le promite liderul PSD, Victor Ponta, aleșilor PDL dispuși să treacă în opoziție, opinând că ar putea fi vorba de susținere la alegerile din 2012, dar a arătat că sunt și aleși prea decepționați ca să mai vrea să candideze. „Victor Ponta a mărturisit ieri că partidul pe care îl conduce face eforturi pentru a recruta deputați PDL. Obiectivul e destituirea guvernului actual. Fruntașul social-democrat a adăugat că acest obiectiv nu e unul partizan, ci unul național. Așa să fie? Guvernul Boc e susținut de foști pesediști“, arată Preda în paginile blogului personal.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.