Home Politic Năstase încă mai merge pe mâna lui Ponta

Năstase încă mai merge pe mâna lui Ponta

DISTRIBUIŢI

După eșecul miniloviluției sindicale de la moțiunea cu tentă populară și al sporirii nemulțumirilor liderilor social-democrați din teritoriu visavis de maniera autoritaristă a lui Ponta de acțiune președintele CN al PSD Adrian Năstase a ieșit la rampă la postul RFI unde i-a luat partea micului Titulescu susținând faptul că acesta are sprijin total în partid. ”Există un sprijin solid în ceea ce-l privește pe Victor Ponta și din partea mea și din partea altor lideri” a spus Năstase.Potrivit acestuia în partid s-ar putea să existe unele nemulțumiri însă nu-i diminuează credibilitatea lui Ponta. ”Probabil că sunt unii care poate nu sunt de acord sau cel puțin unii nemulțumiți, există oricând într-un partid astfel de lucruri. Există un sprijin solid în ceea ce-l privește pe Victor Ponta și din partea mea și din partea altor lideri există acest sprijin” a arătat liderul social-democraților. Pede altă parte, acesta a mai precizat că unele persoane ”au avut așteptări mult mai mari în ceea ce privește moțiunea de cenzură, așa cum alții au avut multe așteptări de la alegerile prezidențiale, când au crezut că nu va fi reales Traian Băsescu”. ”Apar întotdeauna după astfel de bătălii pe care nu le câștigi un sentiment oarecum neplăcut și poate că de aici anumite reverberații, dar eu cred că cei care au experiență știu că e vorba de un război pe termen mai lung, în care unele batalii pot fi pierdute”, a arătat  Năstase.Potrivit acestuia, sondajele de opinie demonstrează că ” cei mai mulți oameni consideră deja că PSD-ul este o alternativă responsabilă  pentru starea de acum a țării, dezastrul  economic, ambianța asta de nesiguranță, de teamă”.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.