Fostul premier Adrian Nastase a negat sambata speculatiile aparute in ultima vreme in presa conform carora social-democratul ar urma traseul fostului sau coleg de partid Dan Ioan Popescu, care de curand a aterizat pe un fotoliu de conducere din PC. -Vreau sa dezmint aceste stiri, aceste informatii. Ma bucura faptul ca unii dintre ei ar dori sa merg in alte partide, sa merg in alte parti-, a declarat Nastase. Afirmatiile pesedistului vin insa la doar cateva zile dupa ce liderul PC, Dan Voiculescu, a recunoscut pentru prima data ca poarta negocieri cu Adrian Nastase si dupa ce alti lideri ai PC au afirmat ca in urmatoarea perioada mai multi parlamentari social-democrati isi vor semna adeziunea la formatiunea conservatoare. Fostii colegi din PSD ai lui Nastase, care acum au carnet de conservatori, au lasat chiar sa se inteleaga faptul ca sunt aproape siguri ca fostul lider social-democrat va pleca spre partidul lui Dan Voiculescu si ca alaturi de el vor veni alti 11 parlamentari. In plus, vineri a avut loc o intalnire in taina intre cativa reprezentanti ai conducerii PC si o serie de parlamentari pesedisti.
Intre timp, reprezentantii PSD nu par prea uimiti de zvonurile privind o eventuala plecare a unor parlamentari din partidul lor spre o alta formatiune. -Dupa parerea mea, asta este o decizie care il priveste pe fiecare in parte si partidele care incearca sa obtina in felul acesta contributii din partea altor oameni, care pana atunci nu le-au apartinut. Dar cred ca finalmente este o decizie personala-, a declarat vicepresedintele PSD, Ioan Mircea Pascu. Exista insa si social-democrati care prefera sa le dea sfaturi celor care se gandesc la plecare si in special lui Adrian Nastase. Presedintele executiv al PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, a apreciat ca Adrian Nastase nu va demisiona din partid si ca, personal, nu il -sfatuieste- pe Nastase sa faca o astfel de miscare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane