In cele din urma, Adrian Nastase pare a se fi impacat cu ideea ca trebuie sa candideze pentru presedintie. Ca trebuie sa renunte la puterea executiva pentru a juca rolul decorativ de la Palatul Cotroceni. Cuvantul lui Iliescu, viitorul sef al PSD, a avut, din nou, o mai mare greutate in fata celui actual, Adrian Nastase. De la meciul de acum doua saptamani dintre cei doi, cand Nastase a amenintat cu demisia din fruntea partidului pentru ca s-a simtit jignit de Iliescu si in care acesta din urma a reusit sa inscrie de mai multe ori, premierul a avut timp sa gaseasca o formulare prin care sa anunte ceea ce i-a -sugerat- seful statului sa faca: -Sunt pregatit 95% sa particip la alegeri, dar vreau sa ma consult cu colegii, sa vedem care sunt cea mai buna formula si cel mai bun candidat. Daca analizele ne vor arata ca ai mei colegi considera ca eu trebuie sa fiu candidatul partidului, voi candida-. Anuntul a fost facut tocmai din America, marti seara, de la sediul din New York al Organizatiei Natiunilor Unite, dupa reuniunea Consiliului de Securitate, unde, probabil, Nastase nu a mai resimtit presiunile venite din partea presedintelui. De altfel, premierul a profitat de locul in care se afla in aceste zile pentru a impune imaginea unui lider neinfluentabil, stapan pe deciziile sale.
Deplasarea pana in Statele Unite a fost folosita de liderul PSD pentru a face anuntul pe care spera sa nu fie nevoit sa-l faca vreodata. Cum de putin timp se gandea sa renunte la sefia patidului, acum, el se simte pregatit sa candideze pentru Cotroceni. Mai are cinci procente si va fi gata suta la suta pentru cursa prezidentiala.
Daca ajunge presedinte, Nastase vrea sa modifice Constitutia
Intrebat daca retinerile sale in a-si anunta candidatura sunt determinate de perceptia potrivit careia atributiile executive sunt mai mari decat cele prezidentiale, Nastase a aratat ca executivul s-a intarit foarte mult in ultimii patru ani, avand un mod de functionare similar guvernelor din celelalte tari europene. -Presedintele are un rol care a fost definit in niste circumstante speciale, nu atat datorita modelului anterior anului 1989, cand, probabil, modelul de secretar general era mult mai important decat cel de presedinte al tarii. Cred ca a aparut in mare masura pentru ca noi am preluat in Constitutie modelul combinat belgian – francez si, in felul acesta, Romania s-a construit ca o tara semiprezidentiala-, a adaugat Nastase.
El nu este insa impacat cu gandul ca de la Cotroceni nu va avea o putere de decizie la fel de mare cum a avut la Palatul Victoria, motiv pentru care nu exclude posibilitatea de a modifica, la un moment dat, sistemul politic actual, printr-o noua revizuire a Constitutiei. -Noi am aratat ca putem face sa functioneze acest sistem. Sigur, in viitor, asa cum am modificat o data Constitutia, probabil ca va trebui sa mai revedem aceste mecanisme, dar, deocamdata, cred ca trebuie sa lucram asa cum exista sistemul acum, sa facem ca el sa produca cat mai multe beneficii pentru Romania-, a afirmat Nastase.
PSD Vrancea sprijina nominalizarea lui Nastase pentru presedintie
Desi a aratat ca trebuie sa se consulte cu colegii sai in privinta candidaturii, Nastase nu trebuie sa mai astepte acest moment. Filialele PSD au incercat sa-l scuteasca pe seful partidului de alte discutii, anuntand deja ca-l vor sustine in cursa prezidentiala. Un exemplu este organizatia PSD Vrancea. Participantii la sedinta Consiliului Judetean al partidului au decis, marti, in unanimitate, sa sprijine nominalizarea lui Nastase.
Potrivit unui comunicat remis de organizatia locala, Biroul Executiv al PSD Vrancea si Consiliul Judetean Vrancea al filialei au analizat rezultatele la alegerile locale si au discutat totodata masurile necesare la alegerile generale.
Concluzia intalnirii a fost ca, la acest moment, PSD Vrancea se prezinta ca -o organizatie puternica, cu o viziune clara asupra viitorului politic al partidului si al comunitatii judetului Vrancea-.
In ceea ce priveste rezultatele alegerilor locale, in comunicat se arata ca -PSD Vrancea a inteles semnalele electoratului-, dar situarea organizatiei pe primul loc in tara nu trebuie sa duca la demobilizarea militantilor si membrilor de partid. La sedinta a fost discutata si situatia unor organizatii locale care nu si-au indeplinit criteriile de performanta asumate, concluzia fiind ca s-au obtinut rezultate slabe acolo unde, chiar daca eforturile administrative au fost laudabile, s-au manifestat autosuficienta, lipsa de dialog permanent cu cetatenii, lipsa de promptitudine la solicitarile cetatenilor si modificarea comportamentului personal, dupa obtinerea unei functii administrative sau politice.
-Este necesara, in perioada urmatoare, o schimbare de atitudine, care, dublata de intensificarea ritmului in activitatea politica, va imbunatati rezultatele organizatiilor locale-, se precizeaza in comunicatul PSD Vrancea, care mai considera ca o mai eficienta colaborare cu presa ar face ca mesajele politice ale PSD sa ajunga la populatie cu mai mare eficienta.
Participantii la Consiliul Judetean Vrancea al PSD au discutat si obiectivele strategice pentru alegerile din toamna anului 2004, dintre care, cel mai important, il constituie castigarea alegerilor parlamentare si prezidentiale.