Nu stiu la ce s-au asteptat romanii dupa alegerile din iarna anului trecut, dar pot declara cu mana pe inima ca eu am visat la o alta Romanie. Alta decat cea pe care ne-au oferit-o Ion Iliescu, Adrian Nastase si PSD! Dupa noua luni de la urarea -Sa traiti bine!-, inundatiile au demonstrat de cel putin sase ori incapacitatea totala a guvernantilor. Si-atunci m-am intrebat: oare am gresit cand mi-am intocmit lista de -asteptari-? Sa nu credeti ca erau mari sperantele. Stiti, asa ne explica analistii toate nepotrivirile de agenda: romanii au asteptari prea mari! Nici vorba! Cu mana pe buletinul de vot ma gandeam, ca tot romanul, la o leafa decenta, proportionala cu munca prestata, la taxe si impozite normale, care urmau sa se regaseasca in educatia tinerilor si in asistenta medicala pentru batrani, la schimbarea atitudinii functionarilor de la primarie etc. Cel mai mult am crezut in decenta, in renasterea bunului-simt al clasei politice. Stiam ca nu se poate schimba totul peste noapte, dar nu ma asteptam ca mutatii necunoscute sa adanceasca haul dintre dorintele poporului si cele ale alesilor sai.
Dupa o sesiune parlamentara si un pic, parlamentarii, trimisi la Bucuresti de votantii creduli din judete, si-au dat pe fata listele de prioritati, dincolo de lefurile si masinile cu care ne obisnuiseram deja: fiecare, indiferent de virtuti, vrea sa fie vioara intai in dezbaterea parlamentara chiar daca, in mod normal, nu ar avea loc nici macar in cor. Senin, domnul ales da pe gura o prostie cat casa si isi suna apoi cunoscutii si familia sa se uite la stirile de seara. In sfarsit, tot omul politic a inteles vorba -inteleapta-: publicitatea negativa e mai buna decat nimic. Personal, ii preferam pe -adormitii- din fostul legislativ decat pe imbrancitii de acum. Pe vremea lor, agitatia era -de baza- la Palatul Victoria. Lucrurile stau acum taman pe dos – in Piata Victoriei e liniste sinistra, semn ca fundatia pentru tepe nici macar nu a fost turnata!
Nici in cladirea pazita de ziaristi la intrarea din strada Paris nu se misca mare lucru. Executivul se intruneste o data pe saptamana pentru a mai da tarii niste hotarari de guvern si niste ordonante cu intrare in vigoare imediata, pentru a scapa proiectele de legi de dezonoranta -tarnosire- din parlament. Undeva, la parterul cladirii, intr-o sala propusa pentru renovare la fiecare inceput de mandat guvernamental, dotata de Nastase cu computere salvate de la casare, jurnalisti pedepsiti de redactiile lor incearca sa se tina aproape de realitatea de afara, refuzand sa inghita dezvaluiri plasate cu amabilitate de -surse- guvernamentale cu fir direct la Cotroceni.
Pentru ca, nu-i asa, dupa noua luni, cu totii ne-am dat sema de unde se da ora exacta in tara asta! In antiteza cu linistea de mormant de la guvern, e clocot mare la Cotroceni, unde Traian Basescu nu mai dovedeste sa completeze foi de parcurs pentru toate institutiile statului. Intre o consultare de ochii lumii si o vizita nepoftita la guvern, seful statului mai trage o fuga la Maracineni, curios sa vada cum se desfasoara pregatirile pentru marea sarbatoare nationala de pe 4 noiembrie, cand el, intaiul om in stat, va prinde in buchetul vietii al 54-lea trandafir, obligatoriu pe muzica lui Bodo.
Scos din sarite de sedentarismul lui Tariceanu, mai deunazi, Basescu l-a luat cu el si pe premier. Ce-am vazut la televizor mirosea de la o posta a -repetitie- in elicopter, si nu pot sa cred ca scenariul era scris de Calin.
Intre apele si implinirile primelor noua luni de mandat, -asteptarile- mele sigur nu conteaza. Alte 22 de milioane de romani cred la fel.
