DISTRIBUIŢI

După ce presa a dezvăluit că tatăl candidatului PSD la Camera Deputaților, Alexandru Rafila, situat pe locul întâi al listei este torționarul din a949, fost șef la Securitatea Arad și nu așa cum îl prezenta fiul drept medicul de familie dedicat pacienților și care i-a fost model în viață, președintele PSD s-a gândit că ar fi nimerit să dezbată și el subiectul cu puținele cuvinte pe care le stăpânește și cu nesimțirea care l-a consacrat.
”Am constatat un atac la familia domnului profesor Rafila, știind atât eu, cât și domnul prim-ministru Orban, foarte bine, adevărul. Mai ales domnul prim ministru Orban, pentru că este mai bine informat decât mine”, a spus Marcel Ciolacu.
Ceea ce nu a spus Ciolacu însă este că deși știau și el și Orban, doar el l-a pus pe listele la alegerile Parlamentare pe locul întâi să fie sigur că îl bagă în Parlament și, ca o răzbunare peste ani față de morții din 1989, acest stupid președinte de partid a grăit în continuare:
”Îmi cer scuze domnului profesor Rafila și familiei dânsului pentru acest inconvenient pe care trebuie să îl suportați”, a adăugat Ciolacu. Să adreseze scuze urmașilor celor torturați și uciși niciun cuvânt.

Abia acum a dat PSD un motiv real pentru a ieși masiv la vot pe 6 decembrie și a vota PNL sau USR-PLUS.

1 COMENTARIU

  1. aha.. „democratie originala”….”capitalism de cumetrie”……”mineriade political corect”….care mai voteaza PSD sa aiba soarta victimelor lui Iliescu,isi merita 100% soarta//toata tara jefuita si devalizata,EDITAT in politica si administratie,inseamna ca va place meniul daca votati in continuare asa ceva

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.