O data cu apropierea congresului la care se va alege noua conducere a partidului a inceput si agitatia liderilor PSD care tintesc spre unul din cele cinci scaune de vicepresedinte, tandemul Iliescu-Nastase fiind batut in cuie de cateva saptamani. Cativa dintre acestia si-au anuntat deja intentia de a candida pentru un post de vicepresedinte, printre care si Ioan Mircea Pascu. Ieri a venit randul presedintelui de la Cluj sa spuna ca s-a decis sa se inscrie in cursa pentru aceasta functie. -Voi candida pentru o pozitie de vicepresedinte. Vor fi cinci-sapte vicepresedinti ai PSD, conform noului statut-, a aratat Ioan Rus. Avand in vedere declaratiile pe care le-a facut ieri pe tema situatiei din partid, liderul de la Cluj nu pare a se impacat cu ideea ca PSD va intra din nou pe mana lui Ion Iliescu. El a aratat astfel ca -Grupul de la Cluj- nu a hotarat pe cine va sustine pentru functia de presedinte al PSD, o decizie in acest sens urmand sa fie luata abia dupa incheierea conferintelor judetene, adica dupa 18 aprilie. Ziaristii au insistat insa, dorind sa afle cum va colabora cu Iliescu, daca acesta va deveni presedintele formatiunii. -Nu este nevoie de o relatie directa presedinte-vicepresedinti-, a expediat Rus raspunsul. Dupa care a adaugat: -Noul Birou Permanent este o structura colectiva, unde deciziile se iau prin vot. O relatie directa cu presedintele va avea doar secretarul general al PSD-.
In acelasi timp, surse din interiorul formatiunii ne-au dezmintit faptul ca Mihai Tanasescu vrea sa candideze impotriva lui Miron Mitrea la functia de secretar general, acesta vizand, de fapt, tot postul de vicepresedinte.
Un alt post important de la varful PSD care va trebui ocupat, avand in vedere ca Titus Corlatean doreste sa-l elibereze imediat dupa congres, este cel de purtator de cuvant. Aceleasi surse ne-au dezvaluit faptul ca, in ultima perioada, s-a interesat la partid de posibilitatea ocuparii acestei functii senatorul Nicolae Serban, pe care colegii sai il recomanda ca fiind -omul lui Iliescu-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane