Home Politic Nicușor Dan nu-i lasă partidul lui Cristina Ghinea: în USR există o...

Nicușor Dan nu-i lasă partidul lui Cristina Ghinea: în USR există o comunicare instituționalizată

DISTRIBUIŢI

Președintele USR, Nicușor Dan, a declarat marți că în partid există o comunicare instituționalizată, astfel încât toți cei 1.500 de membri să poată participa la dezbateri, și a respins acuzațiile pe care în mod constant i le aduce Cristian Ghinea ajuns deputat pe semnătura lui Dan care l-a acceptat pe liste.
Ghinea a susține că există nemulțumiți în partid, în perspectiva congresului formațiunii, pe motiv că nu este clar ce funcții vor fi ocupate și cum se face campanie electorală internă.

„Este un calendar pe care l-am stabilit împreună cu președinții de filiale județene, pe 11 februarie am stabilit acest calendar. S-a numit o comisie care să centralizeze toate propunerile, comisia a fost anunțată în martie. Tot atunci am anunțat și coordonatorii de regiuni, care să preia toate propunerile pe statut. S-a făcut o centralizare până pe 13 aprilie și pe 22 aprilie, împreună cu toți parlamentarii, toți președinții de filiale județene, dezbatem statutul, că asta văd că e problema. Pe chestiuni pe care este consens le introducem în statutul cu care mergem către congres, unde există divergențe — le identificăm și punem congresul să voteze care opțiune este mai bună. Există o dezbatere care are un calendar ce a început deja de două luni”, a explicat Nicușor Dan.

El a susținut că problema atribuțiilor funcțiilor de vicepreședinte va fi clarificată de noul statut al partidului.

„Ce va face un vicepreședinte al USR va fi stabilit de noul statut care va fi votat la congres. Până atunci e normal să nu știm care din variantele de statut va fi”, a adăugat președintele Uniunii.

Nicușor Dan a spus că există în partid o comunicare instituționalizată.

„Eu cred că există o comunicare instituționalizată, astfel încât toți cei 1.500 de membri să poată să participe la ea”, a adăugat el.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.