Bugetul Bucureștiului, propus de primarul Nicușor Dan, a picat miercuri la vot cu 17 voturi pentru, 22 – împotrivă și 14 – abțineri deși inițial PSD a anunțat că îl votează.
Oamenii puși de gruparea Firea-Pandele s-au aciuat la PNL sub pulpana lui Antonel Tănase.
Liderul grupului PSD din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Aurelian Bădulescu, a declarat miercuri dimineață că bugetul ar trebui votat în forma actuală iar pentru restul solicitărilor să se aştepte până la rectificare.
„Haideţi să închidem un buget pe formula asta, avem capacitatea dată de lege să ne întâlnim la rectificare, până atunci facem un efort comun, pentru că până la urmă bucureştenii sunt cei pe care trebuie să-i sprijinim, mergem la domnul Cîţu, dacă o mai fi şi cât o mai fi pe acolo, şi sigur ne dă banii. Haideţi să convenim asupra unor chestiuni de bun simţ, nu să ţinem în tensiune un Bucureşti întreg”, a spus consilierul la şedinţa CGMB.
Bădulescu a afimat că datoriile Capitalei nu sunt „o ruşine” şi că acestea vor fi plătite atunci când le va veni rândul.
„Datoria nu este o ruşine, înseamnă că banii aceia trebuie plătiţi atunci când le vine rândul. Noi am avut alte priorităţi. Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a trasat sarcini foarte clare în perioada anului 2020, după care Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în mai multe rânduri, a dat şi a mandatat cu cheltuieli operaţionale Primăria Municipiului Bucureşti, de aici aceste datorii. Nu mai căutaţi să aduceţi în discursul public chestiunea asta”, a precizat consilierul
Și e rău că nu se mușamalizează? Să plece indezirabili din toate părți și apoi nou vot