Home Politic Nu este exclusa amanarea aderarii pana in 2008

Nu este exclusa amanarea aderarii pana in 2008

DISTRIBUIŢI

Autoritatile romane vor sta in aceasta saptamana cu sufletul la gura, in conditiile in care parlamentul olandez urmeaza sa ratifice Tratatul de aderare, iar voci din ce in ce mai critice la adresa Romaniei se fac auzite in randul politicienilor acestei tari. Godelieve van Heteren (foto), lider al comisiei pentru afaceri europene in parlamentul olandez si membru al Partidului Laburist, a confirmat intr-un interviu acordat -Deutsche Welle- si preluat de site-ul Euroactiv ca atitudinea celor mai multi politicieni olandezi este inca sceptica fata de cele doua tari candidate – Romania si Bulgaria.

-In parlament sunt sapte sau opt partide, iar cele mai multe dintre acestea au indicat o atitudine critica, dar totusi favorabila fata de ratificarea Tratatului de aderare. Un partid a declarat chiar ca ar vedea in special in Romania un candidat deosebit de problematic, si anume Partidul Crestin-Democrat olandez-, a afirmat Godelieve van Heteren. In opinia parlamentarului olandez, cele mai multe obiectii la adresa Romaniei au ca tinta coruptia, problemele legate de protectia granitelor, dificultatile din sistemul veterinar si din domeniul respectarii drepturilor omului. Euroscepticismul olandezilor are radacini mult mai adanci, iar rezultatul negativ al referendumului asupra Constitutiei europene in Tarile de Jos a dovedit-o din plin. Totusi, la ora actuala, pentru opinia publica olandeza, aderarea Romaniei nu este un subiect de mare interes. -Probabil ca saptamana viitoare, cand dezbaterile parlamentare din Olanda se vor afla in centrul atentiei mass-mediei, lipsa de interes fata de aceasta noua extindere UE ar putea sa dispara-, a mai declarat Godelieve van Heteren. Aceasta a subliniat insa ca si populatia ar trebui sa fie de acord cu o astfel de decizie, nefiind exclusa ca atare amanarea aderarii pana in 2008.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.