Numele generalului Iulian Vlad, al fostului ministru de interne Tudor Postelicu si al colonelului Gheorghe Ratiu se regasesc in ultimul dosar de la Securitate al Doinei Cornea, conform propriilor sale declaratii. Dosarul este de urmarire, are numarul 666, face parte din lotul celor -proaspat- scoase de sub lacatul -sigurantei nationale- si are 20 de volume. Intrand in posesia sa, CNSAS a decis sa i-l dea Doinei Cornea. Intr-o emisiune radiofonica, Doina Cornea a povestit ca, asa cum reiese din dosar, toti cei care isi exprimau simpatia fata de ea se trezeau urmariti de Securitate. -Pe vremea lui Ceausescu, telefonul meu nu functiona, nu avea ton, desi plateam abonamentul lunar. In acest ultim dosar primit de la CNSAS, se spune clar ca au pus telefonul meu in legatura cu un telefon de-al lor, unde raspundeau niste femei care se dadeau drept Doina Cornea. Daca ati fi incercat sa-mi telefonati, apelul dumneavoastra ar fi sunat la acel numar de telefon controlat de Securitate-, a povestit Doina Cornea in emisiunea radiofonica. Ea a explicat ca a constatat, citindu-si dosarul, ca Iulian Vlad si Tudor Postelnicu dadeau directivele in ceea ce priveste persoana sa, ca Gheorghe Ratiu, care era colonel, facuse planul pentru urmarirea sa, -iar Securitatea din Cluj trebuia zilnic sa-i raporteze executarea planului-. Tocmai de aceea, Doina Cornea considera ca trebuie cunoscut numele ofiterilor de securitate si a cerut societatii civile sa faca presiuni asupra CNSAS si asupra Comisiei prezidentiale pentru investigarea comunismului pentru ca sa fie publicate numele ofiterilor de securitate.
Fiind unul dintre cei mai cunoscuti opozanti ai regimului comunist, Doina Cornea a difuzat la postul de radio Europa Libera, intre 1982 si 1989, peste 30 de proteste impotriva regimului ceausist. In 1983 a fost destituita de la Universitatea din Cluj si supusa de catre Securitate unor anchete si interogatorii, insotite de batai si amenintari. Impreuna cu fiul ei, Leontin Iuhas, a raspandit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brasov care au declansat miscarea de revolta din 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestati in perioada noiembrie-decembrie 1987. Dupa aceasta data, Doina Cornea a fost arestata la domiciliu pana pe data de 21 decembrie 1989.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane