Home Politic Omul lui Soros, reales în fruntea organizației Tineretului Social-Democrat a PSD

Omul lui Soros, reales în fruntea organizației Tineretului Social-Democrat a PSD

DISTRIBUIŢI

Singurul candidat la funcția de președinte al Organizației Tineretului Social-Democrat a PSD, a fost reales în funcție deși presa a prezentat fotografii ale acestuia cu miliardarul american, catalogându-l drept omul lui Soros. Evenimentul a avut loc în prezența președintelui PSD, Liviu Dragnea, și a premierului Mihai Tudose.

Este vorba de Gabriel Petrea, ministrul pentru consultare publică și Dialog Civic. Preluând logica mult trâmbițată a jurnaliștilor ProPSD, aceasta este „dovada că cei doi sunt apropiați”. Pe când era prim-ministru și Victor Ponta s-a întâlnit în secret, fără ca acest lucru să fie consemnat pe agenda oficială a premierului, cu miliardarul George Soros. Informația a fost confirmată, cu greu, chiar de Victor Ponta care a bâlbâit o explicație cum că ar fi discutat cu George Soros și cu Damian Drăghici (actual europarlamentar PSD) programele pentru romi. Întâlnirea a avut loc în 11 martie 2014. Oficial, George Soros, președintele Fundației pentru o Societate Deschisă a vizitat împreuna cu Gabriel Petrea, viceprimarul PSD al Sectorului 6, la acel moment, Remus Pricopie ministrul Educației, Mihnea Costoiu ministrul PSD al Cercetării și fost turnător la Securitate sub numele Iulian încă de când era la liceu, Ciprian Necula, ulterior numit de PSD secretar de stat la MFE, Asociația Romano ButiQ, condusă de Necula atunci, la sediul din cartierul Giulești-Sârbi, în spațiul în care se lucra la înființarea primului Muzeu al Culturii Romilor din România în Sectorul 6.
Însă guvernul Ponta a fost mult mai infiltrat de Soros decât atât: Soros i-a plătit purtătorului de cuvânt al guvernului Ponta, Mirel Palada și actual candidat PRU o bursă de studii (vă dați seama ce sumă enormă!!!!) în Statele Unite pe care clovnul de Palada o justifică pentru că era un student sărac de parcă ceilalți primiseră burse, bogați fiind.
Nu putem decât să concluzionăm așa cum ne-au învățat pesediștii: Soros controlează TSD prin Petrea.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.