Senatorul PSD Ioan Chelaru este prietenul din adolescență al lui Sorin Ovidiu Vîntu. În 2000, în plin scandal FNI, avocatul Chelaru „a cumpărat” de la Vîntu, Grupul Gelsor. Chelaru a vândut, în 2002, firma către Anwin Alliance Limited, un off-shore despre care Chelaru a precizat că „nu îşi mai aminteşte“ cine este patronul.
Acum acesta ne dă lecții de legalitate din Comisia Juridică: ideea PNL ca votul din 25 martie în cazul Dan Şova să fie reinterpretat, adică avizul negativ să devină pozitiv nu este una corectă declară senatorul PSD, Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului. El spune că ar fi ca şi cum un meci de fotbal s-ar juca după un regulament în prima repriză şi după alte reguli în repriza a doua.
Biroul Permanent al Senatului a cerut Comisiei Juridice să vină până marţea viitoare cu un proiect de hotărâre articulat în cazul imunităţii lui Dan Şova.
Senatorul Ioan Chelaru precizează că „acest proiect de hotărâre va fi redactat probabil la începutul săptămânii viitoare în comisie, el va spune DA sau NU, în raport de numărul de voturi care va fi obţinut în comisie. Comisia este formată din 11 colegi, deci vom vedea. Oricum, vreau să vă spun că propunerea respectivă şi votul în comisii este consultativ pentru plen şi plenul va fi cel care va hotărî, bănuiesc că marţi după-amiază va fi o şedinţă de plen pentru a se stabili exact şi a se lua o decizie finală”.
Dacă s-ar relua întreaga procedură în cazul Şova, după ce reguli se va supune la vot cererea procurorilor, după Regulamentul Senatului de la momentul depunerii solicitării sau după Regulamentul pus în acord cu dispoziţiile Curţii Constituţionale? „Dacă se va da va fi în raport de legislaţia în vigoare. Cererea Parchetului a fost făcută către o instituţie care la momentul în care a fost analizată s-a orientat după două texte, articolul 173 din Regulament şi 24 din legea 96, care erau în vigoare, nu fuseseră modificate. Acum, cele două texte au fost modificate, există o hotărâre a Curţii foarte clară din acest punct de vedere, care nu dă indicaţii, e adevărat, hotărârea Curţii spune că sunt elemente de neconstituţionalitate în decizia pe care a luat-o Senatul. În aceste condiţii, s-a discutat inclusiv problema dacă nu-i nevoie de o nouă cerere a DNA, în analiza care a fost făcută. Decizia a fost că nu este nevoie de o nouă cerere, nu este nevoie de o nouă analiză a dosarelor trimise de către DNA, este nevoie numai de o nouă propunere de hotărâre, deci un proiect de hotărâre şi un nou vot. Deci votul s-ar da în baza actualei reglementări”, explică senatorul PSD.
Întrebat, la RFI, cum i se pare ideea PNL ca votul din 25 martie să fie reinterpretat, adică avizul negativ să devină pozitiv, Ioan Chelaru a răspuns: „Nu mi se pare corectă ideea, pentru că dacă o hotărâre a fost declarată neconstituţională, ea fost declarată neconstituţională în întregul ei, asta înseamnă şi în procedura care a dus la obţinerea ei. Şi atunci, dacă CC a spus legislaţia în baza căreia aţi dat hotărârea respectivă nu a fost constituţională, eu nu pot acum să spun pe jumătate din procedură a fost bine, pe jumătate nu. Ştiţi cum este, ca şi cum într-un meci de fotbal în prima repriză am juca după un regulament, la pauză schimbăm regulamentul şi jucăm cu alt regulament”.
Cererea procurorilor de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova a fost respinsă de Senat prin votul din luna martie, pentru că nu a primit votul majorităţii senatorilor aleşi, chiar dacă cei mai mulţi parlamentari din sală au votat „pentru”.
Ulterior, Curtea Constituţională a declarat votul neconstituţional, fiind sesizată de PNL, care spunea că votul trebuia dat în funcţie de majoritatea senatorilor prezenţi la şedinţă.