Problema dosarelor e similara judecarii unor crime dupa incheierea unui razboi. Un om ucis in timp de pace este crima, pe cand un om ucis vreme de razboi poate inseamna fie o datorie (in cazul unui soldat inamic), fie o crima de razboi (in cazul unui civil), fie o crima obisnuita (cand fapta nu a avut nicio legatura cu razboiul). Nu inseamna, de aici, ca acei care au turnat pe vremea comunismului au indeplinit o datorie, dar, daca admitem ipoteza comunismului -rau-, admitem implicit ca era o stare de razboi. Din pacate, judecarea acelor fapte in modul in care se incearca astazi, haotic si -popular-, pe mai toate posturile de televiziune si in paginile gazetelor, este aberanta, atunci cand nu este, de-a dreptul, o injustitie.
Sunt trei categorii de oameni implicate in -dosariada-:
1. Cei care au turnat la greu – sau chiar cei carora li se turna – si care incearca sa decredibilizeze orice incercare de a face din acest aspect un punct vulnerabil al biografiei lor, prin contaminarea cu -vina- a tuturor. Emblematica, in acest sens, este -improscarea- acuzatiilor in toate directiile. A se vedea episoadele cu copiii turnatori, cu profesorii si, la limita, cu ziaristii.
2. Cei care nu aveau cum sa toarne. Generatiile ivite dupa – sau inca prea crude in – perioada in care aceste practici erau infloritoare. In cazul lor, vocalizele de acum sunt mostre de incorectitudine sau de -pustism-, niciunul dintre ei neputand afirma, cu deplina sinceritate, ca nu ar fi facut la fel, asa cum nimeni nu poate sti daca ar trada sub tortura, daca nu a fost supus acesteia.
3. Cei care nu au turnat. Aici putem identifica doua subcategorii:
a. cei care au refuzat sa toarne, desi au fost invitati, iar unii chiar fortati.
b. cei care nu au avut ocazia sa toarne, care au fost insignifianti, stersi, legumosi, lasi, tematori, au -mers pe burta-, cei care se piteau dupa stalp sau o rupeau la fuga la auzul unui banc politic, cei care se trezeau inca de dimineata cu degetul pe buze.
Acestia din urma nu faceau absolut nimic. Erau oamenii -zen-! Nici turnau, nici nu turnau, nici munceau, nici nu munceau, nici citeau, nici nu citeau: legumele, vegetalii, inutilii, nejustificabilii. Aceasta magma, al carei singur merit e ca nu a turnat la Securitate, oamenii care nu au facut nimic in viata in afara de aceasta nefacere sunt, azi, masa de manevra in -dosariada-.
Sa fim intelesi, nu vorbim aici despre cei care au reusit sa reziste fara compromisuri cu regimul, ci despre cei care nu au existat, cu o minima identitate, in viata Romaniei, cei care reprezentau doar o cifra statistica. (Excludem, iarasi, pe cei care si-au vazut, efectiv, de salvarea sufletului, pe cei care au fost preocupati de mantuirea personala si au ignorat viata cetatii, dand cezarului ce e al cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.)
In afara de acestia, singurii care isi justifica, in fond, in absolut, existenta pamanteasca, afirmam, cu riscul de a indigna prejudecatile neo-burgheze, ca un turnator este, socialmente vorbind, mai util decat un limfatic. Pana la urma, relatia cu un ticalos este preferabila celei cu un prost. -Oportunismul- este recunoscut ca factorul care a deschis calea evolutiei maimutei catre om. Decat cu un prost la castig, mai bine cu un intelept la paguba, zice proverbul! Viata e o provocare pe care trebuie sa ne-o asumam, cu riscul de a gresi, cu riscul de a deveni ticalosi, dar si cu posibilitatea de a deveni eroi, sau macar notabili. E preferabil sa inoti, chiar in noroi, decat sa zaci.
Nu vrem sa indemnam pe nimeni spre ticalosie, vrem doar sa aratam ca o judecata dreapta a -turnatorilor- din comunism este, practic, imposibila, mai ales dupa saisprezece ani. In primul rand, nu se poate constitui o instanta legitima sau macar credibila – jalnicele balbaieli ale CNSAS au reusit sa nemultumeasca pe toata lumea. Apoi, in aceasta -dosariada-, nimeni nu limpezeste principiile dupa care se conduce si motivele care stau la baza -demascarilor-, desi e mai mult decat evident ca dosarele sunt puse in circulatie cu interese politice punctuale, acute si meschine. E vreo garantie ca, in acesti ani, nu au fost distruse foi sau chiar dosare intregi? Dimpotriva! Bun, ii lapidam pe cei pentru care avem probe indubitabile (desi si lucrurile -indubitabile- au multe puncte vulnerabile), dar pe cei ale caror beneficii personale de pe urma comunismului (sau, mai grav, din vremurile tulburi ce au urmat) sunt uriase si notorii, dar care nu au dosare, ii lasam in pace, bine mersi?
Dintre cei aflati astazi pe prima pagina a ziarelor, unii sunt de plans, altii de admirat, altii de condamnat. Dar exista o categorie de oameni de dispretuit: cei care incearca sa se glorifice, acum, prin non-actiunea de atunci, si atat!
Nu cei care au turnat au asigurat marea stabilitate a comunismului, ci ceilalti, -oamenii-zen-. In fond, multi -turnatori- fusesera si ei -turnati-, intr-un sistem incrucisat. Asa se explica faptul ca multi au ajuns turnatori in urma unor santaje bazate pe turnatoria altora. Dar pentru toate acestea, cei santajati trebuia sa fi facut ceva. Ceva impotriva regimului sau a regulilor impuse de el. In conditiile de atunci – cati si le mai amintesc corect, oare? – chiar si incercarea de a cumpara o guma de mestecat din -shop- constituia un risc, deci o bravada, un act de curaj, o asumare. Se va spune ca multi au turnat pentru beneficii personale marunte: o programare peste rand la butelie sau la instalarea postului telefonic, o repartitie mai aproape de oras, o excursie in Bulgaria. Chiar si asa, la limita, cei in cauza aratau ca oamenii isi doreau si altceva decat ceea ce le oferea regimul. Sa ne aducem aminte de episodul spectacolului de la Teatrul de varietati din -Maestrul si Margareta- al lui Bulgakov!
Mai multe tipuri de oameni au subminat comunismul, fie ca faceau bisnita, fie ca trimiteau scrisori la Europa Libera, fie ca imprastiau manifeste.
Evident, -meritele- sunt diferite, dar nu pot fi ignorate. Inca un lucru: daca au existat multi turnatori, inseamna ca aveau pe cine sa toarne, in primul rand, inseamna ca existau destui dintre cei care subminau, intr-un fel sau altul, rinocerizarea Romaniei.
Nu vrem sa transformam niste viermi in fluturi. Nu bate Dumnezeu daca punem semnul de egalitate intre un valutist si un luptator in munti. Dar credem ca trebuie spus, o data pentru totdeauna, ca actuala cotcodaceala a -oamenilor onesti-, a celor care -si-au vazut de treaba lor- este profund imorala. Nu exista -treaba ta-, in comunism, ci treaba care ti se repartiza. Daca vrem sa vorbim, intr-adevar, de culpabilitati si de ispasiri, atunci numai cei care au actionat constient impotriva comunismului au indreptatirea morala sa-si spuna cuvantul. Cei care si-au vazut de -treaba lor- ar trebui sa taca. La fel, ar trebui sa taca aceia care si astazi au alura clara de -colaborationist-, numai ca nu o fac de teama, ca in comunism, ci pe bani sau alte avantaje, in libertate. I-a turnat un ziarist pe colegii lui? Posibil. Poate a avut motive, poate a avut doar spaime. Ce spaime au, insa, astazi, aceia care inalta osanale unor personaje politice si-i infiereaza pe cei care au pareri contrare? Cu ce e superior un ziarist -arondat- astazi unui turnator din vremea comunismului?
Problema dosarelor, dincolo de nevoia de -fumigene-, ridica o problema de memorie. Memoria celor care judeca pe cei de atunci cu criteriile de acum, dar uita sa ii mai judece si pe cei de acum.
Partea neplacuta a judecatilor morale e ca nu pot fi eficiente si justificate daca sunt ciuntite. Un lucru e moral sau nu, pur si simplu, un ticalos e ticalos si acum, si atunci, un lingau e lingau si acum, si atunci. Circumstantele nu conteaza. In momentul in care le luam in considerare, nu mai vorbim de morala, ci de manipulare. Daca pe vremea lui Ceausescu un ins care semna -elogii Conducatorului iubit- in -Saptamana- era considerat lingau, de ce nu ar putea fi numit si tratat la fel, de exemplu, un editorialist care fabrica justificari si ridica osanale pentru orice flatulatie de-a lui Traian Basescu.
La acest lucru ar trebui sa cugete cei luati de val in aceasta poveste a dosarelor. In ce masura asanam clasa politica daca ne referim la ticalosii trecute si le eludam pe cele actuale? In ce masura cei -nepatati- sunt preferabili celor patati, in conditiile in care acestia nu reprezinta -rezistenta- la comunism, ci tocmai supunerea absoluta?
Sa fim intelesi: au existat multe categorii de oponenti, fiecare dupa puterea si priceperea lui. A existat insa o masa de supusi. Despre condamnarea comunismului acestia ar trebui sa taca si acum, asa cum au tacut si atunci. Pot face un bine doar marturisind despre ei, despre viata unor legume in comunism. Nu mai mult! Slugile nu vorbesc la masa stapanilor, chiar daca stapanii sunt niste ticalosi, pentru ca acestia si-au asumat si ticalosia, si damnarea consecutiva, in timp ce slugile nu-si asuma, niciodata, nimic. Mircea Gherbovet
