Deputații PNL, USR și PMP au cerut miercuri, în plenul Camerei Deputaților, demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al forului legislativ și s-au delimitat de comunicatul pe care acesta l-a dat publicității împreună cu președintele Senatului ca replică la poziția Departamentului de Stat al SUA privind Legile Justiției.
Raluca Turcan a declarat „Doream să afirm de aici, de la tribuna Parlamentului, că, în calitate de lider al grupului PNL, susțin Parteneriatul strategic încheiat cu Statele Unite ale Americii acum 20 de ani, susțin lupta împotriva corupției, susțin autonomia Justiției, ca atare consider neavenite, un abuz de putere, declarațiile lui Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu și solicit demisia președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Acesta nu ne reprezintă, nu îi reprezintă nici pe alegătorii care m-au votat, așa cum nu reprezintă foarte mulți oameni cinstiți din această țară”, a spus deputatul Raluca Turcan.
Deputatul PMP Corneliu Bichineț a propus ca deputații să formuleze un alt răspuns la comunicatul Departamentului de Stat:
„Pentru a detensiona, eu cred că nu este rău și vă rog să luați aminte ca Parlamentul României, în speță Camera Deputaților, să formuleze el, noi, un răspuns ca reacție la Departamentul de Stat al SUA. De ce spun lucrul acesta? Pentru că noi avem și dreptul și capacitatea, prin liderii noștri de grup, să formulăm un răspuns. Nici domnul Tăriceanu, nici domnul Dragnea nu lucrează pe persoană fizică și nici într-un caz noi nu suntem angajații domniilor lor”, a spus Bichineț.
Deputații USR s-au dus la biroul lui Dragnea care l-a lăsat pe Florin Iordache să conducă ședința de azi. Dragnea le-a recomandat să conteste comunicatul la „instituțiile prietene”.
„Noi, cei din Opoziție, am exprimat poziția că declarația de ieri ca răspuns la comunicatul Departamentului de Stat al SUA pe Legile Justiției nu a fost în numele Parlamentului. Domnul președinte de ședință Iordache a întrerupt această dezbatere în plen încălcând Regulamentul Camerei. S-a folosit o șmecherie. Ulterior, o altă cerință, ca domnul Dragnea ca președinte al Camerei să vină în fața Camerei și să își susțină punctul de vedere a fost respinsă la vot de majoritate. Practic, majoritatea parlamentară a PSD a votat ca președintele să nu vină să conducă ședința. În acest context, am transmis că, dacă domnul Dragnea refuză să vină în fața Camerei, noi, ca și deputați, vom merge la biroul dânsului pentru a-i transmite acest mesaj — problemele personale ale sale nu sunt România și ceea ce face în aceste zile domnul Dragnea, ceea ce fac în aceste zile domnii Dragnea și Tăriceanu este să arunce țara noastră înapoi cu 20 de ani”, a declarat deputatul USR Dan Barna.