Home Politic Opozitia de la Chisinau isi face televiziune

Opozitia de la Chisinau isi face televiziune

DISTRIBUIŢI

Fundatia Pact din Republica Moldova a anuntat, ieri, ca, incepand din toamna acestui an, la Chisinau va emite un nou post de televiziune in limba romana. Intitulat -Chisinau Noutati Moldova-, postul tv infiintat de Fundatia Pact va avea o grila de program in limba romana, axata pe abordarea problemelor locale si nu pe retransmisia altor posturi de televiziune din afara Republicii Moldova. Postul va emite 21 de ore din 24 si va avea aproximativ 35 de emisiuni proprii. Cristian Pohrib, presedintele Pact si al CNM, sustine ca noul post tv se va axa pe probleme sociale, economice si culturale si va avea ca prioritate -reflectarea si analizarea situatiei economice a statului moldovenesc, in special relatia dintre autoritati si oamenii de afaceri, prin prisma reducerii fiscalitatii si a eliminarii tendintelor de sufocare a initiativei private, manifestate mai ales in ultimul timp-. Pentru ca aria de receptionare sa fie cat mai larga, CNM isi propune sa se extinda prin intermediul retelelor de fibra optica, nu pe baza transmisiei clasice prin radio-releu. Printre viitorii realizatori si producatori ai postului CNM se regasesc deja fosti parlamentari, ex-membri ai guvernului si numeroase personalitati politice, economice si culturale de la Chisinau.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.