Home Politic Opozitia stie… ca PSD vinde locuri in administratie

Opozitia stie… ca PSD vinde locuri in administratie

DISTRIBUIŢI

Declaratiile facute sambata la Botosani de secretarul general al PSD, Dan Matei Agathon, pe tema contributiilor la campania electorala continua sa fie -disecate- de catre partidele de opozitie. In urma sedintei de ieri a conducerii Aliantei -DA- PNL – PD, vicepresedintele liberal Calin Popescu Tariceanu a spus ca -afirmatiile domnului Agathon dezvaluie ceea ce stiam: PSD functioneaza ca un adevarat partid clientelar, unde locurile de deputati se vand si se cumpara. El a aratat ca mesajul liderului PSD a fost foarte clar, si anume acela ca -agentii economici trebuie sa cotizeze ca un singur partid-, altfel acestia fiind pasibili de tot felul de controale de la Politia Economica sau de la Garda Financiara. In opinia purtatorului de cuvant al Aliantei, declaratiile lui Agathon privind contributia financiara a celor care vor candida sau vor sa-si pastreze functiile reprezinta -o oficializare a sistemului de taxa de protectie- si a -politicii de santaj practicata de PSD-. Tariceanu sustine ca preturile sunt -variabile-, iar daca ar fi facut parte din partidul de guvernamant, ar fi spus cu -exactitate- cat costa un loc de parlamentar. -In grupurile parlamentare ale PSD si chiar PRM au ajuns persoane care au oferit sume consistente. La o parte dintre acestia, probabil cotizatiile nu au fost suficiente si au fost <scapati din brate>, cum este senatorul Traian Rece-, a mai spus vicepresedintele PNL. Partenerul sau politic pe linie de Alianta, vicepresedintele PD Radu Berceanu, si-a permis sa faca si glume, spunand ca -in curand o sa fie retras si Agathon, care a inceput sa spuna din <casa>-. La randul lor, peremistii au criticat declaratiile liderului PSD, aratand, intr-un comunicat de presa, ca -desi, de curand, a sarbatorit acceptarea in Internationala Socialista, PSD se simte in continuare mult mai atras de metodele tipic comuniste decat de principiile social-democratiei europene-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.