Dupa ce initial Ion Iliescu si Adrian Nastase par sa se fi inteles in privinta impartirii functiilor de conducere in partid, imediat ce au stabilit data congresului pentru mijlocul lui aprilie, taberele de sustinatori ale celor doi lideri au reinceput razboiul pentru castigarea suprematiei in partid. Vicepresedintele PSD, Sorin Oprescu, a anuntat, ieri, ca va candida pentru functia de presedinte executiv, post care ar fi trebuit sa revina lui Nastase, in urma negocierii pe care acesta a facut-o cu Iliescu.
Imediat dupa sedinta Delegatiei Permanente a partidului, vicele pesedist Sorin Oprescu a declarat ca i-a informat pe colegii sai ca a luat decizia de a candida pentru postul de presedinte executiv al partidului. Functia ar fi trebuit sa revina, potrivit negocierilor pe care Iliescu si Nastase le-au dus pentru impartirea pozitiilor de conducere, acestuia din urma. De altfel, Adrian Nastase a apreciat, in mod oficial, ca ar fi -ilogic si anormal- ca fostul sef al statului sa fie adjunctul sau.
Anuntul facut de Oprescu nu a fost facut insa intamplator. El vine la numai o zi dupa ce Nastase declarase la Cluj-Napoca ca va sprijini candidatura liderului local Ioan Rus pentru postul de secretar general, pastrat de Iliescu pentru Octav Cozmanca, nimeni altul decat omul sau de incredere. In fapt, cei doi lideri se lupta acum sa-si impuna apropiatii in functiile de conducere ale partidului. Acesta a fost si motivul pentru care Nastase a intreprins la sfarsitul saptamanii trecute un turneu in Banat si Transilvania, cerand liderilor de filiale sa-l sustina, la congres, pentru alegerea in functia de presedinte executiv.
Pe de alta parte, surse din partid ne-au declarat ca Sorin Oprescu a tinut sa candideze impotriva lui Adrian Nastase dupa ce acesta din urma i-ar fi reprosat senatorului ca nu s-a inscris in cursa pentru Primaria Capitalei. Oprescu a si mentionat ca a luat aceasta decizie pe fondul unor discutii legate de neparticiparea sa la competitia pentru functia de primar general. -Am explicat inca o data si am spus ca doresc sa-mi depun candidatura pentru presedinte executiv-, a precizat el.
-Reactia lui Nastase a fost fireasca-
Pentru ca partidul trece printr-o perioada mai delicata, avand in vedere lupta deschisa pentru functiile de conducere, liderii PSD au trimis, ieri, sa sustina briefing-ul ce a urmat Delegatiei Permanente un personaj fara greutate in cadrul formatiunii, care nu poate sa raspunda la intrebari foarte directe, si anume pe Alexandru Athanasiu, presedintele Consiliului National al formatiunii. Acesta nu a vorbit la inceput de decizia lui Oprescu de a se inscire in competitie pentru postul de presedinte executiv. La insistentele presei a confirmat pana la urma candidatura vicelui pesedist. A apreciat apoi ca anuntul facut de Oprescu este normal si ca este un lucru bun pentru PSD. -Cat mai multe candidaturi fac bine partidului-, a adaugat Athanasiu. In acelasi timp, el a aratat ca reactia presedintelui PSD la anuntul lui Oprescu a fost -fireasca-. -Nu a comentat acest lucru si este normal in conditiile in care s-a spus ca este o competitie deschisa-, a aratat Athanasiu, adaugand ca nu-si aminteste ca Adrian Nastase sa fi spus vreodata ca doreste sa candideze singur pentru acest post.
Oficial, liderii PSD sunt pentru competitie
Atat Ion Iliescu, cat si Adrian Nastase au declarat, ieri, in privinta alegerii in functiile de conducere, ca sunt pentru o competitie deschisa. Iliescu a aratat ca persoana care va ocupa postul de presedinte executiv al PSD va fi decisa de congres. -Posibilitatea de a candida la functia de presedinte executiv este deschisa oricui. Pentru orice functie poate candida oricare membru al PSD-, a precizat Iliescu. Intrebat daca va sustine candidatura lui Sorin Oprescu pentru acest post, liderul PSD a spus: -Ce importanta are pe cine sustin eu. Congresul decide-.
La randul sau, Adrian Nastase a aratat ca anuntul facut de Sorin Oprescu nu face decat sa-l bucure. -Probabil, discutiile privind candidaturile la Primaria Bucurestilor au creat o anumita emulatie. Eu cred ca trebuie sa incurajam competitia in partid. Eu m-as bucura sa fie cat mai multi competitori. In acest fel, am arata ca suntem un partid adevarat si ca stim fiecare dintre noi pe ce post dorim sa ne situam si ce putem face pentru partid-, a declarat liderul PSD.