După ce zilele trecute, Adrian Papahagi s-a retras din PMP, acuzând-o pe mediocra Udrea de confiscarea partidului, intelectualul se declară, într-o postare pe facebook, dezgustat de politică:
”Intri în politică la greu. Faci politică numai în opoziție. Nu ocupi nicio funcție publică, nu câștigi nici un leu din politică. Vorbești mereu de principii, etică, valori, ostilizându-i pe mulți dintre cei care te-ar putea promova. Refuzi să duci geanta oricui, nu spui nimănui „șefu'”. Susții numai cauzele în care crezi, adesea perdante, ca moțiunea Reformiștii. Pui umărul la o construcție nouă, pe care o dorești democratică și curată. Cheltui timp, energie, bani. Îl dai în judecată pe primul ministru al țării. Te alegi cu dușmani puternici la putere, dar și în tabăra ta. Denunți public ce nu e corect. Candidezi împotriva puternicilor zilei. Nu negociezi nimic, nu ceri nimic: nici locuri eligibile pe liste, nici funcții, nici – Doamne ferește – alte beneficii. Nu iei parte la lupte intestine, nu înfigi cuțite în spate. Nu-ți renegi prietenii.
Când tragi linia, nimeni nu mai vede detaliile. Ești privit cu suspiciune de prieteni, presă, oameni de pe stradă. Ești băgat la pachet cu traseiștii, oportuniștii, lașii, curajoșii post festum, afaceriștii, corupții. Ești unul dintre ei. Asta e politica.”
Papahagi participă zilele acestea la Londra unde va vorbi la o conferință despre ”bibliotecile pierdute ale Transilvaniei, Banatului și Crișanei medievale: abația cisterciană din Igriș, fondată de francezii de la Pontigny în 1179 și distrusă de tătari în 1241; abația benedictină de la Cluj-Mănăștur, fondată în sec. XI și pustiită în mod repetat de mongoli sau chiar de episcopii locului, secularizată în 1556; biblioteca umanistă a lui Scolari și Vitez de la Oradea, risipită după 1526; cea de la Brașov, distrusă de incendiul din 1689 care a înnegrit Biserica Neagră; cea de la Alba Iulia, începută odată cu fondarea diocezei în 1009 și distrusă în repetate rânduri de sași din 1277 încolo…
Incredibila fragilitate, incredibila rezistență a cărții și învățăturii în fața barbariei, a hoardelor violente, a înfruntărilor între facțiuni (etnice, religioase, etc.)… Un patrimoniu definitiv pierdut; o luptă care nu a încetat, deși astăzi se poartă cu alte mijloace.”
