Home Politic Paradoxuri dambovitene: alesii lenesi sunt cei mai rai de gura

Paradoxuri dambovitene: alesii lenesi sunt cei mai rai de gura

DISTRIBUIŢI

Deputatii si senatorii au primit calificative dupa modul in care si-au exercitat dreptul la initiativa legislativa, in urma unui raport de monitorizare pe anul 2005, realizat de Academia de Advocacy. Mai mult de 35% din senatori si deputati nu au elaborat si nici nu au contribuit niciodata la elaborarea unei propuneri legislative. Profitand de -lenea- legislativului, membrii guvernului au depus ordonante de urgenta, ajungand ca in lunile de vacanta parlamentara sa devina singurul organism legiuitor al tarii.


Raportul Academiei de Advocacy privind activitatea parlamentarilor in decursul anului 2005 ilustreaza faptul ca 37,23% din senatori si 35,35% din deputati nu si-au exercitat niciodata dreptul de initiativa legislativa. Acesti -alesi- din parlament nu au elaborat si nici nu au contribuit la elaborarea vreunei propuneri legislative in decursul anului parlamentar 2005.

-Am constatat ca exista doua tipuri de parlamentari din punct de vedere legislativ – activi si pasivi – si, de multe ori, cei pasivi sunt mult mai cunoscuti decat ceilalti-, a explicat analistul politic Cristian Parvulescu, fara a-i nominaliza insa pe senatorii si deputatii -lenesi- din punctul de vedere al initiativelor legislative. Raportul de monitorizare prezinta si un -catalog- al activitatii parlamentarilor in anul 2005, unde cei mai mediatizati dintre acestia au primit coeficiente apropiate de zero, in conditiile in care coeficientul maxim primit de alesi este 1. Astfel, Corneliu Vadim Tudor (PRM) are un coeficient de initiativa legislativa de 0,24, Antonie Iorgovan (PSD) – 0,09, Teodor Melescanu (PNL) – 0,11 si Roberta Anastase – 0,10.

Lucrurile sunt mult mai clare la nivelul partidelor politice, unde ponderea cea mai mare a propunerilor legislative apartine PRM (25,50%), urmat de PNL (21,51%) si apoi de PSD (19,96%). Comparativ cu ponderea fiecarui partid in parlament, deputatii si senatorii lui Corneliu Vadim Tudor nu mai stau la fel de bine, pozitionandu-se, cu 11,82%, dupa social-democrati si liberali.

Curiosi privind activitatea guvernului

Intrebarile parlamentarilor vizavi de modul in care executivul isi indeplineste sarcinile au venit mai ales din partea principalelor partide din opozitie, PSD (30,28%) si PRM (20,07%), carora li s-a alaturat, din -curiozitate-, si PNL, cu 24,76%. La coada clasamentului se pozitioneaza democratii, minoritatile si independentii, UDMR si conservatorii, cu o pondere de 2,47%.

De remarcat este faptul ca la capitolul intrebari adresate guvernului, PC se afla pe ultimul loc dintre partidele din coalitie, dar conservatorii sunt fruntasi cand vine vorba despre interpelari pe aspecte privind politicile publice promovate de guvern. Din analiza partidelor de la putere rezulta ca, in medie, fiecare parlamentar PC a adresat o interpelare guvernului, situandu-se mai aproape de partea opozitiei decat de cea a puterii. PSD se afla insa in fruntea clasamentului, cu 42,97%, urmat foarte aproape de peremisti, cu 30,52%.

Cat despre amendamente, opozitia a depus cu doar 10% mai multe decat reprezentantii partidelor din coalitie, insa cele venite din partea puterii au fost admise in proportie de 85%, fata de cele numai 50% venite din partea opozitiei. Tinand cont ca la capitolul -eficacitate parlamentara-, din monitorizarea Academiei de Advocacy, deputatii UDMR au numai 5,56% de amendamente respinse, cel mai ineficient partid devine PRM, cu aproximativ 75%. Senatorii UDMR insa nu sunt la fel de competenti ca deputatii din acelasi partid, ei fiind devansati de PRM.

Vacanta parlamentara deschide sezonul ordonantelor de urgenta

Vara trecuta, membrii guvernului au profitat de vacanta parlamentarilor si au -abuzat- de dreptul executivului de a emite ordonante de urgenta. Motivand ca trebuie respectat calendarul reglementarilor legislative in conformitate cu Uniunea Europeana, Cabinetul Tariceanu a promovat, una dupa alta, ordonante de urgenta in diverse domenii. Luna iulie 2005 a adus maxima productivitate pentru sfera initiativelor legislative din partea guvernului, tinand cont ca, in restul anului, executivul a mers umar la umar cu legislativul – din totalul initiativelor legislative intrate in dezbaterea parlamentului, 46,34% au apartinut deputatilor si senatorilor, iar 53,66% au venit de la membrii Cabinetului. De mentionat este faptul ca in luna august si membrii Cabinetului au intrat in vacanta din perspectiva initiativei de a legifera.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.