Plenul Camerei Deputaților a respins miercuri solicitarea ministrului Justiției cu privire la încuviințarea arestării preventive a deputatului Titi Holban (UNPR).
Dintre parlamentarii prezenți, 198 s-au pronunțat împotriva arestării preventive și 96 în favoarea acesteia.
Comisia juridică a Camerei Deputaților respinsese luni solicitarea ministrului Justiției cu privire la încuviințarea arestării preventive a deputatului Titi Holban (UNPR). Decizia finală a fost luată de plenul Camerei Deputaților prin vot secret cu bile.
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de deputatul Titi Holban pentru trafic de influență.
Potrivit DNA, în ianuarie, Titi Holban a acceptat promisiunea unui denunțător că în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranșe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcție de conducere la una dintre Direcțiile Regionale Antifraudă. Intervenția viza ca societatea administrată de un apropiat al denunțătorului să nu fie sancționată în urma controlului efectuat de această instituție.
Numele lui Titi Holban apare și în dosarul de proxenetism al soției lui Codruț Marta. Acesta a fost audiat ca martori, în urma declaraţiilor unor fete care făceau parte din reţeaua Andreei Marta.
Ulterior, deputatul PNL Titi Holban a declarat presei că a fost audiat aproape 15 minute de procurorii DIICOT, arătându-i-se mai multe liste cu nume, fără să recunoască vreunul, şi că nu crede că va avea de suferit de pe urma scandalului întrucât nu apare ca învinuit.
Andreea Marta a fost pusă sub acuzare în acest caz de prostituţie în urma plângerilor unor femei, care lucrau pentru ea, fiind nemulţumite de sumele primite după prestarea servicilor sexuale.
În dosarul prostitituatelor de lux sunt vizaţi Andreea Marta, soţia lui Codruţ Marta, sora acesteia, Maria Magdalena Lungu, şi taximetristul Valentin Panait, toţi fiind arestaţi din 19 până în 30 iulie 2012, când judecătorii au stabilit că pot fi cercetaţi în stare de libertate.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2010, surorile Andreea Elena Marta (fostă Lungu), de 28 ani, şi Maria Magdalena Lungu, de 38 de ani, au coordonat un grup infracţional organizat, în sensul că au racolat persoane cu o situaţie materială foarte bună şi le-ar fi facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani.