„Alegerile anticipate nu sunt un capriciu al PNL. Guvernul este conștient de faptul că PSD se opune reformelor PNL, iar din această situație nu se poate ieși decât prin declanșarea alegerilor anticipate.”, anunță printr-un comunicat de presă deputatul PNL Antoneta Ioniță.
„Este o soluție politică cerută de majoritatea românilor. Electoratul își dorește schimbarea componenței parlamentare nu pentru ca un partid sau altul să acceadă la putere, ci pentru ca România să o ia pe drumul unei dezvoltări economice susținute.
În acest moment, anticipatele reprezintă soluția optimă pentru constituirea unei majorități politice care să pună în aplicare reforme cu adevărat structurale și care să fie baza noii Românii europene.”, consideră Ioniță.
„România nu-și mai permite încă un an sub influența nefastă a PSD. România are nevoie de un parcurs previzibil de dezvoltare, în care să existe certitudinea reformelor, iar acestea se pot realiza numai dacă Parlamentul scapă de controlul toxic al PSD.
Guvernul PNL se va asigura că această perioadă tranzitorie nu va afecta stabilitatea economică a României. Anticipatele nu trebuie văzute ca un moment de instabilitate de nici un investitor sau partener politic al României, ci trebuie abordate ca o soluție de ieșire din blocajul în care se află țara.”, conchide deputata.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Cu blocarea se ocupă constituția + legile predestinate pt. băltirea de 30 ani ; oglinda : RO.
Marea măscăreală : schimbare nu mimare!!!!