Parlamentarii romani care visau sa devina observatori europeni in acest an isi vad salariile si indemnizatiile de calatorie duse pe apa sambetei, ca urmare a votului negativ primit din partea celor care ar fi trebuit sa le fie colegi de banca. Ieri, in cadrul conferintei presedintilor din Parlamentul European, s-a decis amanarea primirii observatorilor din Romania si Bulgaria in PE pana la 1 ianuarie 2006, si chiar 1 ianuarie 2007, in cazul aplicarii clauzelor de salvgardare. Decizia luata de presedintii din PE a fost facuta publica de catre Graham Watson, liderul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa. Intr-un comunicat de presa, acesta a criticat lipsa vointei politice a socialistilor si crestin-democratilor europeni de a primi observatori dupa semnarea tratatelor de aderare din 25 aprilie.
In declaratia sa, europarlamentarul Graham Watson a considerat -rusinos faptul ca cele mai mari doua grupuri din parlament (PPE si PSE) pot actiona intr-un mod atat de meschin fata de viitorii lor colegi, dupa ce, cu numai trei saptamani in urma, la Strasbourg, si-au dat consimtamantul pentru aderarea celor doua tari-.
Aceasta decizie vine pe fondul criticilor opozitiei germane, care prin vocea crestin-democrattilor a solicitat renegocierea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Principalele retineri au fost legate de neglijenta cu care s-au purtat negocierile de aderare cu tara noastra, presupusa invazie a fortei de munca ieftine, cat si temerea ca standardele democratice ale celor doua state balcanice nu vor atinge nivelul european pana la acea data. Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa a contextualizat reactia parlamentarilor germani si datorita recentelor negocieri privind intrarea Turciei si Croatiei in Uniunea Europeana. El ne-a declarat ca sansa de a obtine un vot negativ privind ratificarea Tratatului de aderare este destul de mica, crestin-democratii fiind in minoritate in parlamentul german.
Premierul se da – neafectat-, iar opozitia este sceptica
Primul ministru Calin Popescu Tariceanu nu s-a aratat ingrijorat de acest vot, exagerarile pe marginea acestei teme fiind inutile. El a afirmat ca totul se leaga de dorinta Parlamentului European de a tine totul sub control, declarand ca se asteapta ca Parlamentul Romaniei sa ia o atitudine in acest sens.
Punctul de vedere al opozitiei este, asa cum era de asteptat, diametral opus celui al premierului. Senatorul PSD Cristian Diaconescu este de parere ca amanarea primirii observatorilor din Romania si Bulgaria in PE este un semnal preocupant. Recomandand guvernului sa nu intre in polemica, ci sa faca o analiza clara a situatiei, el ne-a declarat: -Romania trebuie sa aiba nu o reactie declarativa, ci una de substanta pentru ca, dincolo de aspectele politice, nu exista un ritm al reformelor-. -Astfel de mesaje trebuie primite cu toata seriozitatea la Bucuresti, iar raspunsul trebuie sa fie clar si fara echivoc privind vointa politica a Romaniei de a deveni un stat european modern-, a spus Cristian Diaconescu. Scepticismul privind capacitatea Romaniei de a deveni un partener european credibil este tot mai evident pentru tarile importante – mari contributoare atat din punct de vedere politic, cat si financiar.
Privitor la criticile crestin-democratilor germani, Vasile Puscas a declarat: -Este dincolo de un avertisment-, dar a recunoscut ca recenta aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana este o tema de campanie in Germania.
Parerile analistilor
Cristian Preda declara ca in atitudinea crestin-democratilor germani se combina temerile economice cu cele politice. -Problematic este ca aceste temeri se exprima acum, pentru ca ele nu s-au exprimat atat de precis la timpul semnarii Tratatului (…). Interesant este ca parlamentarii crestin-democrati si crestin-sociali sunt de acord cu o relatie privilegiata cu Statele Unite-, similara cu politica externa promovata de presedintele Traian Basescu. Cristian Parvulescu vede in solicitarea crestin-democratilor germani si o forma de presiune asupra Romaniei, pentru formarea unui Partid Popular Crestin-Democrat Roman puternic, capabil sa-si asigure reprezentarea in Parlamentul European, la care se adauga si orientarea politicii externe a Romaniei (pro americane). Totusi, o incetinire a reformelor politice va duce la o eventuala amanare a aderarii pana in 2008.