Home Politic Parlamentul saboteaza masurile asumate de guvern

Parlamentul saboteaza masurile asumate de guvern

DISTRIBUIŢI

Pentru a dovedi Occidentului ca Romania nu precupeteste nici un efort pentru a adera la NATO si mai ales ca nu se pregateste pentru acest eveniment cu baloane si insigne, asa cum s-a intamplat in *97, premierul Adrian Nastase si-a asumat in luna aprilie raspunderea pentru un program de masuri prioritare, meite sa ne aduca in marea familie euro-atlantica. Documentul, bine intocmit, pe capitole, cu termene de realizare pana la sfarsitul anului, a fost votat cu entuziasm de parlamentarii PSD, fara sa se gandeasca vreo clipa la faptul ca, prin absenteismul lor, vor contribui la boicotarea realizarilor asumate de catre Cabinetul Nastase.


Alesii taraganeaza

Daca premierul Nastase isi face zilele acestea bilantul pentru summitul de la Praga, va constata cu surprindere probabil ca, desi ministrii sai s-au tinut de programul asumat, cei care-l trag in urma sunt parlamentarii, care nu s-au invrednicit sa vina mai des la serviciu pentru a discuta legile prevazute in planul de masuri. Si, cum majoritatea parlamentara este pesedista, mania premierului ar trebui sa se descarce, in acest caz, pe oamenii din propriul sau partid. Astfel, multe legi importante pentru a arata membrilor Aliantei disponibilitatea Romaniei de a atinge standardele cerute se zbat in continuare in procedurile parlamentare.

Conform planului de masuri asumat, Legea transparentei, menita sa asigure transparenta deciziilor guvernamentale si, bineinteles, sa duca implicit la reducerea birocratiei si a coruptiei, trebuia implementata pana pe 30 octombrie. Or, potrivit informatiilor noastre, legea cu pricina de-abia a fost adoptata de catre deputati la sfarsitul lunii trecute. Dupa acest vot urmeaza, conform procedurilor, discutiile din senat, in comisii, in plen si in cele din urma adoptarea si ulterior implementare acestui act normativ anticoruptie.

Legile stau la coada in parlament

Tot in parlament s-au impotmolit si doua legi din capitolul cinci, -combaterea traficului cu fiinte umane-, una privind protectia martorului si cealalta privind combaterea crimei organizate. Cu chiu cu vai, deputatii au votat cele doua legi, iar acum ele se afla la Comisia de aparare din senat, asteptand finalizarea bugetului pentru a putea fi inscrise pe ordinea de zi. Nu putem trece mai departe fara sa precizam insa ca graficul stabilit de guvern prevedea adoptarea acestor legi pana pe 15 septembrie.

Procedurile parlamentare au prins in plasa lor si proiectele de lege privind declararea averilor demnitarilor, conflictele de interese si finantarea partidelor politice. Proiectul privind declararea averilor, dupa ce a starnit un scandal imens in senat, intre putere si opozitie, a poposit acum la Comisia juridica a Camerei, iar cel privind conflictele de interese de-abia a vazut lumina parlamentului, tot la Comisia juridica de la Camera, desi acest lucru trebuia sa se intample inca din luna septembrie.

Luna octombrie apare in planul guvernului ca momentul in care trebuia implementata noua lege privind finantarea partidelor politice. Or, potrivit datelor noastre, legea cu pricina a fost votata de deputati, iar acum asteapta cuminte la senat un moment propice pentru a putea fi discutata.

Spre NATO, inainte mars!

Daca la capitolul legislatie, alesii i-au taiat avantul guvernului, blocand prin absenteismul lor votarea legilor importante in procesul de aderare, militarii par sa fi facut eforturi serioase pentru a-si tine promisiunile legate de reforma armatei. Cel putin asa ne-a informat Ministerul Apararii Nationale. Sprijin pentru trupele romane participante la SFOR, KFOR, UNMIK si FIAS, reorganizarea Brigazii 1 Logistice, a unei brigazi de vanatori, a unei baze aeriene si a unui divizion de nave purtatoare de rachete, toate se afla in grafic, potrivit comunicatului MAPN. Pe langa procesul de reorganizare propriu-zis, armata romana continua cursurile de engleza a peste 400 militari si civili.

Combaterea coruptiei respecta graficul

Potrivit Ministerului Justitiei, combaterea coruptiei -este considerata una din actiunile prioritare ale autoritatilor romane-, motiv pentru care institutia condusa de Rodica Stanoiu s-a grabit sa elaboreze legile privind declararea averilor, conflictele de interese si finantarea partidelor politice. Programul National de Prevenire a Coruptiei, Planul National de Actiune impotriva Coruptiei sunt in plan, cel putin pe hartie, pentru ca in timp ce guvernul se mandreste cu tot felul de proiecte, programe si legi anticoruptie, consilieri de ministri si directori din ministere fac obiectul unor ample scandaluri de coruptie.

Totusi, ministrul Stanoiu se poate mandri cu Parchetul National Anticoruptie, care a trecut la vanatoare de Pavalache.

De asemenea, Ministerul Justitiei raporteaza ratificarea de catre parlament a Conventiei Penale asupra Coruptiei si a Conventiei Civile asupra Coruptiei si, mai mult, pregateste un proiect de lege privind prevenirea si combaterea faptelor de coruptie , in vederea asigurarii compatibilitatii legislatiei romane cu reglementarile internationale in materie.

Secretele Aliantei sunt pe maini bune

Cel putin asa ne asigura secretarul de stat din MAE, Mihnea Motoc, responsabil pana mai ieri cu activitatea ANS. In ciuda scandalurilor dintre Palate pe tema controlului ANS, Mihnea Motoc sustine ca protectia informatiilor clasificate respecta intru totul planul asumat de guvern in fata parlamentului. Legi, hotarari de guvern, mese rotunde, seminarii si materiale documentare, nimic nu a fost omis de ANS din planul de masuri pregatit de executiv.

Totul va fi bine…

In culori la fel de trandafirii se prezinta situatia si la capitolul reforma economica. Potrivit datelor oferite de Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, Agentia Romana pentru Investitii Straine a devenit realitate, iar procedura de -preaviz legislativ- care asigura informarea si implcarea comunitatilor de afaceri romanesti si straine in luarea deciziilor este deja operabila. Cat despre privatizare, MDP ne asigura ca s-au privatizat pana in octombrie nu 120 de intreprinderi de stat, asa cum prevedea graficul, ci 194, din care 16 sunt societati comerciale mari.

Pline de realizari si impliniri in drumul spre NATO sunt si bilanturile prezentat de institutiile responsabile cu combaterea traficului cu fiinte umane si cu respectarea drepturilor copilului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.