Home Politic Paşcu: Un conflict militar NATO-Rusia nu s-ar putea încheia decât nuclear

Paşcu: Un conflict militar NATO-Rusia nu s-ar putea încheia decât nuclear

DISTRIBUIŢI

Europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, a declarat luni la RFI că dacă Rusia ar ataca România, ar fi în război cu întregul NATO. „Eu cred că acest risc trebuie să fie ponderat de faptul că Rusia realizează că atunci va fi în război cu întregul NATO. Că e vorba de România, că e vorba de ţările baltice, în clipa în care a făcut un asemenea gest, chiar dacă va nega că nu e vorba de forţele sale armate, repetând cele pe care le afirmă în mod necredibil de atâta vreme în legătură cu ce se întâmplă în Ucraina, tot nu va fi crezută şi va exista o stare de război între Rusia şi NATO, provocată de Rusia. Or acest lucru, credem noi, nu se va întâmpla”, spune Ioan Mircea Paşcu. El mai spus că un astfel de conflict nu se poate finaliza decât cu unul nuclear. „Un asemenea conflict nu se poate încheia decât nuclear, ceea ce ar provoca un cataclism nuclear de proporţiile celui pe care am încercat să-l evităm în timpul Războiului Rece şi eu nu cred că se va ajunge până acolo. Însă în orice caz, să nu uităm că protecţia oferită de NATO prin articolul 5 este îndreptată împotriva unei agresiuni. Dar ce facem cu subversiunea, pe care iată că în acest război hibrid ruşii o folosesc destul de frecvent. Eu cred că NATO trebuie întărit şi există elemente în comunicatul final din Ţara Galilor că NATO vizează inclusiv acest aspect al subversiunii, al atacurilor sub linia radarului, care ar activa articolul 5″, a mai spus Pașcu.  

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.